Cine îmi spune că n-am frică de înălțime și doar vreau să ies în evidență, să vină frumos cu diploma de la medicină la purtător. Accept și opinii de la absolvenți cu nota 5, ba chiar și de la cei care au terminat medicina… la privat.
Dacă mă crezi pe cuvânt, continuă să citești. Dacă nu, urcă pe un bloc și mai vorbim după.

🎄 Când am aflat că-mi tremură genunchii pe verticală

Am descoperit că am acrofobie într-o iarnă, când m-am cocoțat pe balcon să agăț luminițele de Crăciun. Părea o misiune simplă, de genul „cinci minute și gata”, dar după primele două beculețe am realizat că scenariul se transformase într-un thriller psihologic. M-am uitat în jos și am simțit cum îmi bate inima de parcă voia să sune singură la 112.

În momentul ăla, am știut că nu mai e vorba de Crăciun, ci de supraviețuire.

De fapt, știam de ceva vreme. Paradoxal, sunt genul care merge pe munte, se cațără în copaci, dar dacă mă pui pe o scară mai înaltă de trei trepte… îmi vine să semnez un testament. Pe traseu montan n-am nicio problemă — acolo parcă nu se pune. Dar dacă-mi spui să schimb un bec, să curăț jgheabul sau să ating un balcon mai sus de etajul unu, instant îmi intră corpul în modul „nu ești Spiderman, coboară!”.

E ca și cum mintea mea știe că-s la doi metri de sol, dar picioarele reacționează ca și cum aș fi pe vârful Everestului, în viscol.

📈 Pe o scară de la 1 la 10… eu sunt cam pe la 7

Cred că frica de înălțime are și ea un nivel de intensitate. Eu m-aș încadra la un 6-7, așa, genul care nu leșină, dar nici nu râde.

Doar gândul că trebuie să cobor niște scări improvizate îmi face inima să bată în contratimp. Când urc, simt cum capul devine o saună, iar transpirația îmi dă impresia că am alergat un maraton pe verticală.

Pauză, respirație adâncă, ochii înainte și… pas cu pas. Atâta timp cât există o balustradă sau ceva solid de care să mă țin, lucrurile merg decent. Dacă nu — well, să zicem că fac cunoștință cu toate reflexele involuntare posibile.

🧗‍♂️ Cum cobor fără să-mi pierd demnitatea

Regula mea de aur: nu mă uit în jos.
A doua regulă: nu mă grăbesc.
Cobor încet, cu atenție, și fac tot posibilul să nu simt că sunt în pericol. E ca și cum aș merge pe o sfoară imaginară a siguranței psihologice.

Important e să păcălești creierul că totul e ok — deși el țipă „NU E OK!” din toți porii.

🏰 Terapii extreme: Turnul Chindiei și prietenii lui

Ca orice om care nu-și acceptă frica, am decis s-o înfrunt direct. Așa că m-am dus să urc locuri care-ți dau fiori doar când le vezi pe Google Images:

  • Turnul Chindiei (unde am simțit că fiecare treaptă e o lecție de viață)
  • Minaretul Moscheii Carol I din Constanța – superbă priveliște, dacă îți mai poți deschide ochii
  • Turnul Asinelli din Bologna – 498 de trepte. Le-am urcat și coborât pe toate. Nu recomand ca exercițiu de relaxare.

Am făcut și poze, că altfel nu mă crede nimeni. Poate vă declanșez și vouă fobia, măcar să nu sufăr singur.

🧠 Se poate scăpa de frica de înălțime?

Eu cred că da. Dar depinde doar de tine. Poți s-o ții sub control, poți s-o ignori sau poți s-o tratezi serios cu ajutorul unui specialist.
Dacă vrei să înțelegi cum funcționează procesul, citește și articolele despre cum poți scăpa treptat de acrofobie.

Important e să nu te prefaci că nu există. Frica asta are rădăcini adânci — dar și o doză bună de umor, dacă știi cum s-o privești.

Pe 99xp.ro scriem despre lucruri simple și faine pe care le descoperim, experiențe care ne fac viața mai ușoară și idei care merită împărtășite. Credem că poveștile personale pot fi de folos altora – fie că e vorba despre soluții care aduc confort, fie despre greșeli din care se pot învăța lecții valoroase… sau chiar și despre frici.

Ne dorim ca ceea ce găsești aici să-ți fie util, să te inspire și, uneori, să te facă să zâmbești.