Despre personajele din Casa de Papel

Azi voi scrie despre personajele din Casa de Papel, în stilul caracterizărilor pe care le facem pentru Bac… Sper să vă placă.

Că tot s-a terminat Casa de Papel și Bucureștiul e plin de afișe cu personajele de aici, o să scriu și eu un articol luuung în care descriu cum îmi par mie personajele. Articolul are câteva spoilere, dar nu dezvăluie informații esențiale, care să strice filmul pentru cei ce nu sunt încă cu el la zi.

Dacă vă interesează și o opinie despre ultimul sezon, tot fără spoilere… Nu mi-a prea plăcut, e foarte diferit de ce s-a întâmplat până acum și parcă pe fast-forward. Parcă până și profesorul e mai insipid sezonul ăsta. Plus că ideea e cam aceeași, nu mai e wow ca prima dată. E mișto însă că ne dă ocazia să aflăm informații despre Profesor, Berlin și să îl cunoaștem pe Palermo. Și îmi place și melodia Deliei, făcută ca tribut pentru Casa de Papel.

Vă dați seama ce șmecher sunt, urmăresc filmul preferat al lui MM Stoica – asta e așa, o plasă aruncată pentru FCSBiști.

O să îl rog și pe Mihai să descrie și el personajele, că și el e la zi cu Casa de Papel și o să îi arăt articolul ăsta doar după ce termină el de scris, ca să nu-l influențez.

Profesorul – Da, mi se pare foarte șmecher și inteligent. Genul ăla analitic, răbdător și calculat. Jucătorul de sah. În primul sezon a fost pus în situații limită și a fost nevoie să-și suflece mânecile și să se tăvălească prin noroaie. A dat dovadă de o disponibilitate foarte mare la efort, părea capabil să facă “ceea ce trebuie făcut”. Apreciez faptul că ține la oameni, că nu vrea să facă victime și că jafurile sunt plănuite într-un stil romantic, robin hood-ian. Nu e genul meu de lider sau manager. Ințeleg de ce nu intră și el în monetărie cu grupul, dar în egală măsură cred că Palermo e îndreptățit când îi spune că el e mereu departe pentru că nu își asumă lucrurile până la capăt. Jucătorul de sah mereu se chinuie să improvizeze și să reacționeze spontan. Iese din toate situațiile grele cu brio.

Pentru mai multe informații, citiți și articolul El Professor, ia mai du-te-n #@!%$# .

Berlin – Andres este personajul meu preferat din film, după Nairobi. Este omul-spectacol, iluzionistul, scamatorul, actorul, vrăjitorul. Eu unul apreciez stilul lui poetic de leadership, îmi pare că are ceva din Raymond Reddington din The Blacklist. E suficient de calculat cât să nu își piardă cumpătul, știe să transmită mesaje și să creeze emulație, e capabil să conducă și să coordoneze și are foarte multă carismă. E un fel de James Bond în rol negativ. Singurul lucru cu care nu rezonez este că e prea showoff, narcisist și clișeic, iar asta nu îi permite ca în momente cheie să transmită mesaje reale, să renunțe la poezie. Uneori devine grețos de poetic. E de apreciat că o persoană atât de narcisistă alege să se sacrifice pentru echipă și e cu adevărat genial felul în care o face.

Nairobi – O iubesc pe Nairobi. O iubesc! Vreau să o iau acasă. Cred că îmi place atât de mult pentru că e personajul cu care rezonez cel mai mult. E genul ăla care a fost jos, a greșit  rău de tot, dar a învățat din asta și își asumă. Vrea să repare lucrurile. Este foarte disciplinată și orientată către rezultate, nu degeaba în primul sezon coordona tipărirea de bani iar în al doilea procesul de topire al aurului. Știe să se lase condusă și să urmeze planul, aproape toate acțiunile ei sunt calculate și raționale, dar dacă e nevoie, e în stare să își asume conducerea. Era un pasaj din Vikings în care Ragnar spunea că el nu și-a dorit niciodată să fie conducător, dar aici l-au dus acțiunile altora și că nu a vrut să fie nici rege, dar cineva a trebuit să-și asume și asta! Discursul lui Ragnar e aici! Ascultați-l că e genial. Așa mi se pare Nairobi – nu are aspirații de șef, dar la nevoie știe și poate să facă asta. E emoțională și carismatică. E genul care ține speech-uri mișto și mobilizează oameni, dar transmite și mesaje reale, spre deosebire de Berlin care e mai mult poetic.

Alicia – Apare doar în ultimul sezon, dar mi se pare foarte șmecheră. Genul ăla badass, care exprimă lucrul ăsta prin mimică, gesturi, comportament și tot ce face. Pare foarte bună la ceea ce face și pare dispusă să se murdărească și să ia decizii grele. Joacă în echipă cumințică, dar așteaptă momentul potrivit să facă super treabă. Își asumă foarte bine toate deciziile. Îmi pare genul ăla de persoană dură, dacă trebuie, dar în rest empatică. Scârba aia capabilă să te ia în brațe la momentele grele și să te îmbărbăteze.

Tokyo – E o bombă cu ceas. Foarte ambițioasă dar prea încăpațânată (exprimarea în engleză e too stubborn for her own good – dar nu știu să traduc asta). Comportamentul ei o face să ajungă în situații dificile mereu iar uneori ia decizii pripite, pentru că e foarte sentimentală și pierde controlul. E dispusă să facă lucruri grele, dar îmi pare genul care nu învață niciodată din greșeli. Își asumă foarte bine însă tot ceea ce face.

Helsinki – E ursulețul amuzant din film. Un munte de om, foarte sensibil și sentimental, care înțelege foarte bine ce se întâmplă. Știe cât e de tălâmb, știe că el doar trebuie să execute ordinele și nu se împotrivește niciodată. Își arată limitele umane ușor, dar e o companie plăcută.

Palermo – E un lider nebun. Din păcate nu avem ocazia să îl cunoaștem foarte bine. E sentimental dar cinic, e capabil să ia decizii și să își asume lucruri. E genul ăla de lider hotărât și mai puțin empatic. Pare mai mult liderul declarat decât liderul ales de către grup, dar asta nu îl oprește să ia decizii. Vreau mai mult Palermo în sezonul viitor.

Denver – E băiatul ăla prost al lui tata. Reacționează de multe ori sentimental, înțelege că nu prea îl duce capul. Are un zâmbet tâmpit și e genul de rebel care se îndrăgostește. Nu e foarte hotărât, poate fi convins de către alții să renunțe. Are comportamentul similar cu Tokyo, dar e mai puțin încăpățânat și mai puțin inteligent.

Rio – E tocilarul pămpălău al grupului. E genul ăla visător care nu e capabil să vadă lucrurile așa cum sunt și își asumă riscuri stupide. Are nevoie mereu de cineva care să conducă și să ia decizii colective care îl implică și pe el, el vrea doar să fie prezent acolo, dar alții știu mai bine. Singurul lucru pe care și-l asumă e că e tâmpit și că i-a pus pe toți în pericol. E prea puțin și nu pare că se comportă ca atare.

Raquel Murillo – Mi-a plăcut foarte mult în primul sezon. E genul ăla de personaj creionat într-un mod super uman, care se chinuie să ia decizii și să nu fie copleșită. E ambițioasă și orgolioasă, dar capabilă să lucreze în echipă. Dă tot ce are mai bun, e acolo 100%, chiar dacă asta poate să o distrugă sau să o transforme într-o persoană complet diferită. Uneori e compleșită de emoții, dar nu ia decizii proaste care să îi implice și pe alții. In ultimul sezon au făcut-o foarte insipidă, a jucat puțin abia în ultimul episod când a negociat cu sătenii ăia. De asta ma pus-o atât de jos, au cioplit-o scenariștii cu maceta. Ea e obișnuită să conducă și coordoneze iar profesorul nu prea îi dă niciun fel de șansă să se desfășoare, el e lupul singuratic care știe mai bine și nu are nevoie de ajutor.

Angel – E un bărbat slab care nu poate accepta că e refuzat de o femeie. E genul ăla de mascul care mereu o să tânjească după cioara de pe gard și nu o să aprecieze pasarea din colivie. Da, e mișto să nu renunți niciodată, dar nu și dacă asta te distruge. Ca și detectiv, pare mediocru spre bunicel.

Arthuro Roman – E similar cu Angel, doar că într-o altă ipostază. E genul ăla de director arogant, care își %^*%($ secretara doar pentru că e facil să facă asta. E un pămpălău care mai are din când în când comportament de semi-supererou. E doar gura de el, în ultimul sezon face pe speakerul motivational, dar se prezintă pe el ca pe superman, nu ca pe arici-pogoniciul ce este în realitate. E genul ăla de director incompetent, luat de mirajul puterii.

Colonel Prieto – E genul uns cu toate alifiile, cu foarte multă experiență. Știe foarte bine procedurile și ce e de făcut, dar deciziile lui sunt influențate de politic. Pare genul care a fost promovat pentru că e persoana aia care poate fi manevrată când e cazul.

Colonel Tamayo – E dispus să riște, are experiență și personalitate și nu reacționează doar by the book. Își asumă decizii și e capabil să o lase pe Alicia să preia controul, când el eșuează. E clar mai șmecher decât Prieto.

Monica – E secretara rătăcită, care tânjește după un bărbat puternic. Nu trebuie să aibă cine știe ce în cap, că nici ea nu e savantă, e suficient să o aprecieze și să se comporte frumos cu ea.

Moscow – E genul ăla de persoană care își cunoaște foarte bine limitele. E foarte muncitor, nu are aspirații de conducător, știe ca nu e un tată model. E simpatic, își vede propriile limite și e capabil să riște și să își asume. E genul ăla de muncitor onest care vrea ce e mai bun pentru familia lui.

Oslo – simpatic, dar nu a arătat mare lucru. E acolo doar la număr.

Bogota – E genul muncitor și orientat către rezultate, cu o poveste interesantă. Nu avem ocazia să îl cunoaștem prea bine.

Suarez – E detectivul ăla orientat spre rezultate și foarte muncitor. E capabil să coordoneze dar și să facă munca grea. Vreau să îl cunoaștem mai bine.