Zilele trecute mă gândeam cu drag la experiența din Grecia și-mi aminteam momentele hazlii care m-au marcat. O să vă povestesc despre 10 dintre ele mai jos.

Pe la 19 ani, în vara de după bac, am decis să merg împreună cu un grup mai măricel în Grecia. Planul inițial era să stăm la plajă și să ne bucurăm de mare, iar apoi să ne angajăm.

Oricum, eram la vârsta la care totul mi se părea fabulos, iar să trăiești 3 luni pe o insulă grecească, pe timp de vară, e ca și cum ai sta în paradis. Doar că trebuia să muncesc ca să-mi permit paradisul.

Mai jos o să vă povestesc peripețiile de la restaurantul la care lucram. Am lucrat cam o lună și ceva, deși feelingul era că perioada a fost mult mai lungă.

😎 Bring me the glasses

Prima fază memorabilă a fost când șeful restaurantului m-a rugat să-i duc ochelarii de soare de pe masă la mașină, doar că s-a exprimat “Bring me the glasses”, iar eu am pus toate paharele de pe masă unul într-altul, le-am făcut stivă și i le-am dus.

El s-a uitat pierdut la mine, iar eu nu înțelegeam nimic. După a zis “You are right, I wanted the sunglasses.”. Bine, toate astea într-o engleză destul de primitivă.

🥔 De ce am curățat cartofi

Mă acomodasem cu munca de la restaurant, nu am fost eu prea îndemânatic niciodată, dar sunt comunicativ și sociabil, astfel că lucrurile s-au aliniat frumos în favoarea mea. Într-o seară, televizorul era dat pe meci, juca Olympiakos cu Iraklis Salonic.

Eu nu știam că toată lumea din zonă ținea cu Oly… iar neștiința asta m-a costat ceva mai târziu. Bogdan Mara, care juca pe vremea aia la Iraklis Salonic a marcat un gol în minutul 6, iar până la final scorul a rămas neschimbat. Bătuse Iraklis pe Olympiakos cu 1-0, iar eu nu înțelegeam deloc cât de tragic era rezultatul pentru greci.

Nu am fost niciodată mare fan fotbal, dar cum grecii mă tot tachinau, am zis că e un prilej perfect să le-o întorc și, la finalul meciului, i-am zis bucătarului Greece 0 – România 1.

Bucătarul, foarte senin, mi-a zis ‘Tomorrow, you will have work to do in the kitchen!’. Mă gândeam că urma să fiu promovat, că și-au dat și ei seama că sunt prea valoros ca să spăl pahare și să servesc pe la mese… Doar că nu, nu m-a promovat nimeni. Ba din contră, m-au pus la curățat de cartofi.

Am făcut asta câteva ore bune, până s-a umplut restaurantul de clienți și Aris, bucătarul, nu a mai avut încotro și m-a lăsat să fac treaba pentru care eram plătit.

Ca să îmi repar greșeala, după ce am terminat programul mi-am cumpărat de la supermarketul din centru 6 sticle de Heineken la 0.33L, că era promoție, la 6 beri primeai un tricou cu Olympiakos…

A doua zi am venit la muncă cu cămașa desfăcută și cu tricoul cu Oly pe dedesupt. Bucătarul și Yorgos, ajutorul de bucătar, s-au amuzat și mi-au zis că de acum nu mai era nevoie să curăț cartofi… Se ocupa în continuare Paki… Paki era un băiat din Pakistan care făcea curățenie și spăla vase și curăța cartofi… Nu am știut niciodată cum îl chema, pentru că nu știa engleză, toți îl știam de Paki.

🇫🇮 Finlandezii care nu vorbeau engleză

În fiecare seară, timp de vreo o săptămână, aveam un cuplu de bătrâni finlandezi care veneau la restaurant să mănânce, dar nu vorbeau deloc engleză. Prima dată i-a întâmpinat Veronika, ospătărița șefă, dar nu a reușit o iotă să se înțeleagă cu ei. A încercat și bucătarul, dar rezultatul era același.

M-au trimis și pe mine, în cele din urmă, deși se așteptau să nu reușesc nici eu, cred că au vrut să se amuze… Doar că am reușit. Mi-am asumat din capul locului că nu vorbeam nicio limbă comună, astfel că nici n-am încercat… Nici la mimat nu eram vreun olimpic, așa că am ales o metodă simplă… Am căutat pe Google tipurile de mâncare și le arătam doar pozele… A funcționat. În mai puțin de 10 minute de când am început, am dat comanda pentru mâncare și le-am adus berile.

În fiecare seară când veneau la restaurant mă solicitau doar pe mine, prin semne. După ce terminau de mâncat, îmi arătau poze cu zăpada din Finlanda…

☕ Cea mai tare cafea irlandeză

Nu preparasem niciodată Irish coffee până la acel moment. Știam că se folosește cafea și Johnie Walker Black sau Jameson, dar niciodată nu m-am gândit că trebuie respectate anumite proporții.

Mikes (se citește Miches), tipul care ar fi trebuit să se ocupe mi-a delegat mie taskul, iar eu m-am conformat. Am făcut cafea la espressor și am umplut cele două căni de cafea mari, pe jumătate, după care am pus Jameson, aproape până sus.

Am dus cafelele la masă și le-am lăsat în fața celor două persoane. Cuplul de irlandezi a băut câte o gură și mi-a zâmbit. Mi s-a părut ceva ciudat, dar nu mi-a zis nimeni nimic.

Făcusem totul greșit, ar fi trebuit să folosesc două căni transparente și să pun doar două degete de whiskey, nu jumătate de cană, dar dacă nu m-a învățat nimeni…

Irlandezii au fost foarte mulțumiți, mi-au zis la sfârșit că a fost ‘the strongest Irish coffee we’ve had in years’ și mi-au dat 10 euro tips. A fost amuzant să îi văd mutra lui Mikes, după ce tocmai mă certase că făcusem totul greșit.

🍷 Când am rămas fără rose

Tocmai ce veniseră două franțuzoaice la restaurant și au comandat vin, una dintre ele comandase rose…. doar că rose-ul abia ce se terminase.

Bucătarul mi-a zis să combin vin roșu cu vin alb și să le amestec puțin, ca să iasă o băutură omogenă… Nu știam nici eu, nici el, cum să alegem proporțiile, astfel că am încercat să obținem culoarea de pe eticheta sticlei de rose care tocmai se golise.

Am fost prevăzător, după ce am “preparat” băutura, am umplut și sticla de rose ce se golise, în ideea că doamna cel mai probabil va mai comanda… și am băgat-o în frigider… Cred că proporțiile erau cam la fel.

Am dus paharul la masă iar la scurt timp doamna mi-a zis ‘It has a funny taste’. Oricum nu aveam nicio alternativă, așa că am raspuns “No problem, I will replace your glass!”, și am luat paharul și l-am dus la bucătărie. Nu aveam rose în continuare, trebuia acum să folosesc tot rose-ul “preparat” și să-mi folosesc farmecul personal.

Am luat un pahar curat și sticla de rose “preparat” și m-am dus cu ele la masă. Am zis “I have just opened a new bottle for you, maddam”, iar reacția doamnei a fost “This is much better!”. A gustat și mi-a mulțumit.

Cred că de fapt a funcționat metoda pentru că am dat eu impresia că desfăcusem o sticlă nouă pentru ea… Probabil că reacția mea spontană a contat mult mai mult decât gustul mediocru al vinului, în procesul de convingere.

🍌 Două banana split cocktails ce nu semănau deloc între ele

Știu, banana split e un desert flambat cu banane, dar cei de la restaurant aveau și un cocktail cu același nume. Era o băutură ce se făcea la blender cu ceva alcool, banane și frișcă, dar nici dinasta nu mai făcusem până atunci.

Tot așa, cred că mi s-a explicat la un moment dat cum se face și aia a fost tot. Practica mă omora pe mine, la teorie eram as… Acum trebuia să servim două astfel de cocktailuri unui cuplu. Pe primul l-a făcut Mikes și mi l-a așezat pe bar, iar pe al doilea trebuia să-l fac singur, în timp ce el lua comanda unor greci.

De data asta am respectat proporțiile, dar nu am știut care este ordinea în care trebuie să pun băuturile în pahar și am improvizat… Era un truc pe care eu nu-l știam, din cauza densităților diferite, băuturile trebuiau puse într-o anumită ordine, ca să arate la fel… Sau mă rog, ar fi fost de bun simț ca cele două băuturi să arate la fel…

Nu era cazul acum, zici că făceai comparație între mere cu pere. Nici băutura mea nu era urâtă, doar că nu semăna cu cealaltă.

Dar pentru că Mikes mă grăbea, le-am dus așa cum erau și am spus, pe un ton foarte serios:
‘Banana Split Regular for the gentleman and Banana Split Special for the Lady!’.
A funcționat metoda.

🥣 Finger bowl-ul nu e supă

Tradiția restaurantului era ca după ce se comanda pui, care se mănâncă cu mâna, să se aducă câte un castron de ‘finger bowl’ pentru fiecare persoană. Era un castron cu apă călduță, lămâie și mentă, pentru spălat pe mâini după masă…

Veronika se grăbise să ducă două ‘finger bowl’ în timp ce oamenii încă mâncau, că era încărcare destul de mare și fiecare dintre noi făceam tot ce puteam, când apucam. Le-a lăsat într-unul din colțurile mesei și și-a văzut de treabă mai departe… Ce-i drept, mi-au cerut la un moment dat cei 2 domni două linguri, dar nu știam exact ce comandaseră, m-am gândit că uitase Veronika să le ducă…

Doar că nu, ei au crezut că finger bowl-ul era supă și s-au pus pe mâncat. Au înfulecat repede, iar când m-am prins eu, deja mâncaseră jumătate, era ciudat să le mai spun ce făcuseră greșit… Am zis doar:
‘The Greek soup is on the house, guys’.

🐶 La plimbare cu chow chow-ul puturos

După 15 septembrie nu prea mai erau clienți la restaurant, pentru că mulți turiști plecaseră de pe litoral, așa că mă rugase șefa să plimb câinele de la 3 la 4 în fiecare zi, pe plajă. Mă înțelesesem cu șefa să-l plimb 40 de minute, iar apoi să-l duc la mine, și să-l las în curte 10-15 minute, cât fac duș și mă schimb, că aveam chirie la 3 minute de mers pe jos de restaurant.

De primele 2-3 ori am făcut totul ca la carte, dar după aia am început să mă plictisesc. Câinele era un chow chow gras și puturos, care abia mergea… Părea fericit doar când mânca. Era super complicat să te plimbi o oră prin soare cu un câine care nu vrea să se miște neam.

Am schimbat puțin strategia. Îmi luam la mine hainele de plajă în rucsac, legam câinele de umbreluță la umbră, îmi comandam câte un Mythos rece la 0.33L de la terasa de pe plajă și mă bălăceam cam 30 de minute, după care alergam câinele 10 minute pe plajă până-l oboseam bine și apoi îl căram în brațe până la cazare.

Îi dădeam puțină apă și-l lăsam să stea cumințel să mă aștepte până-mi făceam duș și mă schimbam. Bea apă ca un vițel, nici nu se mișca de unde-l lăsam, iar când îl duceam înapoi la șefa, mai băga un castron de apă cu gheață.

Eu eram fericit, câinele făcea mișcare iar șefa era și ea bucuroasă, că nu mai trebuia să plimbe putoarea.

🏴‍☠️ Peripeții cu vikingi

Veronika se pricepea foarte bine la servit oamenii, la partea de execuție cel puțin era o zeiță, dar era o persoană rece și ciufută mai mereu. Învățase engleză de la joburile anterioare, știa anumite expresii după ureche și nu avea răbdare și nici disponibilitate să se chinuie cu cei care vorbeau ceva mai prost decât ea… De obicei mă trimitea pe mine în situațiile astea, eu puteam comunica cu oricine, inclusiv cu câinele.

În fiecare seară mânca la noi un grup de 6-8 nordici, care de cele mai multe ori se îmbătau. Erau zgomotoși, amuzanți și inofensivi, dar era ceva mai mult decât putea Veronika să gestioneze, astfel că trebuia să-i servesc eu..

Învățasem cum să lucrez cu ei, nu le mai duceam meniuri, mă duceam direct cu câte un rând de beri și îi întrebam ce vor să mănânce… La un moment dat o persoană din grup a adormit pe masă, era oricum destul de drojdit, iar eu venisem cu porțiile de mâncare.

Când am ajuns la The Sleeping Beauty, că așa-i ziceau băieții, nu prea aveam loc să pun farfuria de mâncare pe masă, iar ceilalți îmi spuneau amuzați că așa face el în concediu și că pot să-l trezesc liniștit. The Sleeping Beauty era un munte de om, chel, bărbos și plin de tatuaje, la prima vedere părea super impunător, te-ai fi gândit că te ucide doar dacă se uită la tine, dar era mielușel…

Am lăsat farfuria pe un colțișor și i-am pus ușor mâna pe umăr și l-am scuturat puțin, ca să-l trezesc, iar acesta a reacționat energic. A ridicat brusc capul de pe masă, s-a uitat țintă la mine și m-a prins de guler… Cred că s-a speriat, m-a întrebat doar “Am I at the restaurant? Did I order pasta?”, iar eu i-am răspuns “Yes!”.

Mi-a zis “Thank you! Sorry my friend! I have good tastes even when I am drunk!” și apoi mi-a făcut senin cu ochiul, în timp ce toți ceilalți râdeau zgomotos.

🥃 Irlandezul singuratic

Un alt personaj amuzant era un irlandez care venea mereu singur la noi la restaurant și comanda Johnnie Walker cu cola. În caz că mi se oferea ceva de mâncat sau băut, eu nu aveam voie să refuz, trebuia să stau cu clienții la masă și să consum… Indiferent câtă treabă aveam, trebuia să las tot și să ‘entertain the customers’, cum zicea șefu’.

De fiecare dată când venea irlandezul la băute, mă invita cu el la masă și-mi comanda și mie câte un Johnie Walker ca al lui… Prima dată am vrut să fiu inginer, lui i-am pregătit o băutură normală, iar mie mi-am pus mai mult Cola și mai puțin whiskey… Doar ca nu știam că el urma să verifice asta.

M-a întrebat care este paharul lui și apoi a băut din al meu. Mi-a zis ‘This is for the flowers, now fix you a proper drink’ și a aruncat băutura în ghiveciul de flori… A trebuit să-mi pun și eu un pahar sănătos. Singura problemă era că mai băusem și alte 4-5 băuturi în cursul zilei, cu alte persoane, și mă cam ajunsese oboseala din urmă…

După episodul ăsta, când trebuia să debarasez toate mesele, că urma să închidem, am scăpat farfurille pe jos, în mijlocul coridorului… S-au spart toate în bucăți și s-a auzit de parcă doborâse elefantul raftul cu porțelanuri. Abia mă mai țineam pe picioare și băusem destul de mult, în interes de serviciu. Șeful s-a uitat la mine zâmbind și a început să vorbească în stânga și-n dreapta cu ceilalți.

‘Aris, fix him a strong coffee!’
‘Paki, you clean up!’
‘It’s OK, Ronald, you bring money to the restaurant, it’s OK!’

Nu știa să-mi zică Răzvan, sau poate că nu-l interesa, mi-a zis Ronald din prima până-n ultima zi. Ăla era numele de scenă, așa mă prezentam și eu la clienți.

🥳 Serile grecești și chinul Veronikăi

Pe greci de obicei îi serveau angajații greci, doar că după 15 septembrie, pentru că nu prea mai era încărcare, ajutorul de bucătar făcea cu schimbul cu bucătarul, iar Mikes plecase și el și trebuia să servim la mese doar eu și Veronika…

Când veneau grecii, uneam 6-7 mese și munceam ca tractoarele și eu și Veronika, de zici că era nuntă. Doar că grecii dacă te plăceau și te vedeau puțin mai dezghețat, te invitau cu ei la masă, iar tu nu prea aveai voie să refuzi. Iar pentru că eu eram un social-animal, mă invitau mereu pe mine, în timp ce Veronika rămânea să muncească.

La început duceam amândoi mâncarea și băutura, dar eu rămâneam cu ei la masă, iar ea trebuia să muncească în continuare. Când stăteam la masă și mâncam, eu trebuia să o chem pe Veronika să ne mai aducă una alta, în funcție de ce lipsea de pe masă sau de ce mi se cerea. Dacă era super încărcare, inclusiv șeful servea clienții, în timp ce eu mâncam.

Nu prea îi convenea Veronikăi, dar nu înțeleg de ce se supăra pe mine… Asta era politica restaurantului, mie mi se părea mai obositor să vorbesc mereu cu toată lumea, în timp ce ea trebuia doar să fie atentă la comenzi și să mai aducă una alta.

Oricum, când îi comandam câte ceva mă făcea să mă simt super ciudat, se schimba la față iar uneori aveam impresia că vrea să mi le pună în cap.

💪 Concluzie

Experiența a fost una foarte bună, am învățat să mă descurc singur într-o țară străină, unde nici râul nici ramul nu-mi erau prieteni. Grecii sunt niște simpatici nebuni, dar nu e neapărat ușor să lucrezi cu ei, când tu ești din altă parte.

Am învățat din experiența asta din Grecia foarte multe, dar beneficiul real este încrederea pe care am căpătat-o în forțele proprii. Dacă vrei să faci treabă, muncești din greu și reușești să te faci plăcut, te poți descurca oriunde… E vorba doar de mindset și de execuție.

Iar atunci când îți e greu, trebuie să continui până lucrurile se întorc în favoarea ta. Nu contează de câte ori pierzi, trebuie doar să nu renunți până începi să câștigi.