Știu de minim 2-3 ani de Lente Arcului, dar nu am fost niciodată până acum câteva zile. Urmăresc locul pe Facebook, la un moment dat îmi propusesem să iau aici micul dejun într-o zi de weekend, dar nu mai știu de ce s-a amânat ieșirea.
Am mai avut o inițiativă într-o seară, să mergem după muncă la o proiecție de film în mansardă, dar restul grupului a renunțat și am fost nevoit să schimb destinația, iar apoi am uitat…
Ei bine, acum câteva zile am oprit aici, deși voiam inițial să mergem la Acuarela. Am văzut anunțul luminos cu Lente și am căutat imediat loc de parcare, … și aia a fost. Ca locație, cafeneaua Lente Arcului este pe Strada Armand Călinescu, aproape de Strada Armenească. E destul de centrală, se fac cam 15-20 de minute pe jos de le metrou Universitate.
De cum intri în curte, mergi pe un culoar iar mai apoi ajungi pe terasă, care este măricică, cu destule mese care să găzduiască niște zeci bune de oameni, îmi imaginezi că vara e totul plin aici.
Nostalgici că a trecut vara, am hotărât să stăm pe terasă, deși eram doar noi. Terasa e decorată cu beculețe mișto, atârnate de copaci, iar feelingul este că stai într-o livadă plină de licurici.
Pare tipul ăla de locație frecventată de oameni faini, cumva din aceeași categorie cu cei ce frecventează J’ai Bistrot sau Grădina Olari, sau alte terase și grădini cochete din București. Genul ăla de oameni hipsteriș-corporate, care mereu au câte o poveste de spus.
Decorul e simplist, dar de bun gust.
Iar prețurile sunt așa și așa, 13 lei un ceai negru, 11 lei o bere Carlsberg la draft. Nu există bere la 0.5L la sticlă, iar la mâncare nu ne-am uitat, deși am văzut că meniul era destul de consistent.
Înăuntru am fost doar în treacăt, pentru că toată ieșirea a fost pe fugă… Dar am văzut că oamenii se jucau boardgames, deci clar o să mai venim. Iar data viitoare mă văd obligat să vizitez și celebra mansardă, unde am înțeles că înainte se fuma (aviz amatorilor).
Am google-it unpic și am aflat că cei de la Lente mai am două locații (dacă nu greșesc, o alta este aproape de Shift Pub) și că programul e de luni până vineri de la 11:30 la 24.00, iar vinerea și sâmbăta până la 1.
Meniul e disponibil pe site-ul locației dar am văzut că se poate comanda mâncare prin serviciul Caserola.ro, … Aș testa un gulaș.
Mă oftic super tare că nu am făcut poze și înăuntru, dar data viitoare promit să vin într-un weekend și să vizitez locul pe îndelete, cu tot ce oferă el.