Numele complet este Sygic Travel Maps Offline & Trip Planner.
Sunt destul noob la partea asta, adică la folosirea aplicațiilor pentru a stoarce tot ce e mai bun din anumite momente și locații. Nici la organizarea ieșirilor folosind diverse aplicații nu sunt zeu, caut pe Google de-mi vine acru de cele mai multe ori. Am testat niște aplicații, dar mai am o listă cel puțin dublă de progrămele pe care vreau să le testez.
În articolul Aplicații folosite până acum în călătorii am făcut o listă cu toate aplicațiile folosite până acum în ieșiri, iar Sygic Travel a fost aplicația cu ajutorul careia ne-am construit itinerariul în Veliko Târnovo.
Să o zic pe aia dreaptă, eu nu știam nici că există Sygic Travel, dar era colegu’ fan și el mi-a zis de aplicatie. Mi-am făcut și eu cont ca să-mi poată partaja ruta și am zis să-i dau o șansă.
Colegu’ a și cumpărat rapid aplicația, eu încă o folosesc pe cea free.
Motivul pentru care mi se pare mie foarte mișto aplicația este că după ce îți configurezi itinerariul (alegi locurile de văzut pe zile), el îți desenează o hartă și îți aranjează obiectivele în funcție de locații, pentru a nu ajunge să te plimbi ca titirezul.
De asemenea, la configurarea rutei adăugi și locul de cazare, iar acesta este și punctul de început. Itinerariul e generat în funcție de locul de cazare.
Aplicația e disponibilă pe Google Play Store pentru Android și pe AppStore pentru dispozitivele Apple.
Cum funcționează aplicația:
Aplicația funcționează foarte simplu. La deschidere, poți crea un cont sau o poți folosi în mod anonim și îți permite să adaugi o călătorie. Alegi perioada și locația sau locațiile, că se pot pune mai multe destinații, iar apoi poți începe să construiești și itinerariul.
Aplicația afișează ieșirile programate, dar și cele anterioare.
Călătoria ta poate fi setată ca privată sau publică și poate fi partajată cu partenerii de călătorie, cu permisiuni de vizualizare sau vizualizare și modificare.
Versiunea premium îți permite să descarci offline harta, iar cea gratuită nu.
Sygic Travel poate fi folosită și din browser, prin linkul maps.sygic.com. Se face logarea pe platformă și apoi se pot accesa ieșirile create din telefon sau crea noi ieșiri.
Map:
Opțiunea asta îți arată obiectivele pe hartă, iar dacă faci click pe un obiectiv, îl poți adăuga în itinerar, într-o zi anume sau in mai multe. La fel ca Google Maps, locațiile au iconițe diferite, pentru a fi ușor de identificat.
Places:
Opțiunea oferă o listă lungă de obiective ce pot fi vizitate și, dacă se face click pe ele, acestea pot fi adăugate în itinerariu, într-una din zile (sau în mai multe).
E destul de mișto, chiar îți facilitează să vizitezi multe locuri de care tu poate nici nu știai că există. Am verificat la Sighișoara, în listă sunt tot felul de locuri, inclusiv un Kaufland sau o stație de autobuz. Sigur nu vei rata nimic, dacă faci documentare serioasă, dar probabil vei fi predispus să vizitezi lucruri în plus.
Tours & activities:
Opțiunea asta îți propune doar activități contra cost. Dacă se alege un tur, aplicația e integrată cu platforma getyourguide.com, care nu mă prind dacă are vreo legătură cu Sygic. E mișto că fiecare tur are review-uri.
Hotels:
Opțiunea îti oferă o listă de hoteluri, similară cu lista generată de către Places. La fel, poți adăuga hotelurile în itinerariu, iar funcția se integrează cu Booking. Poți vedea poze cu hotelul, descriere și chiar face direct rezervare, doar că o să fii redirectat pe Booking.
Car rentals:
Opțiunea te ajută să închiriezi mașini, sa alegi locația și perioada iar aplicația caută mașini de la diverse firme ce se ocupă cu asta.
Weather Forecast:
Opțiunea îți arată cum e vremea, de acum și pana in urmatoarele două săptămâni. Și atât, dar nu e nevoie de nimic altceva.
Opțiunile prezentate mai sus apar pentru toate locațiile, dar în funcție de destinație, pot apărea și alte opțiuni.
Opțiunile care îmi apar mie pentru Sighișoara sunt: About Romania, About Transylvania, About Sighisoara, About Mureș County, iar pentru Veliko Târnovo apar About Bulgaria, About Balkans, About Veliko Târnovo și About North Bulgaria.
Pentru Londra apare un tur video, recomandări pentru London Eye și harta de la metrou, pentru Roma la fel, harta de la metrou și tur video. Dacă alegi București, îți dă o superhartă cu mijloacele de transport în comun (cu linii RATB și metrou) și o recomandare de excursie la Bran.
Aplicația full se poate cumpăra cu 50 ron pe viață, dar singurele diferențe între versiunea gratuită și versiunea premium observate de mine sunt că nu îți deblochează informațiile de la butoanele About și nu te lasă să descarci harta.
Overall, Sygic Travel e o aplicație mișto și utilă și destul de ieftină, pentru lucrurile pe care le face.