Skip to content
  • Despre 99xp
  • Echipă
  • Contact
Menu

99XP

  • Despre 99xp
  • Echipă
  • Contact
Hit enter to search or esc to close
Posted inSuperblog

Gata cu cadourile nașpa!

Gata cu cadourile nașpa!
Posted By Redactia Posted on March 20, 2020

Când am citit tema probei, mi-au sclipit ochii și m-am simțit ca și cum bărbosul de la ultimul etaj a început să lucreze în favoarea mea… Pfuai, să scriu despre cadouri nașpa?! Păi eu am primit doar cadouri nașpa, excepție făcând, desigur, cadourile primite de la A., că nu e sănătos să dorm pe preș în perioada asta.

Nu pot să acuz sau să suspectez pe nimeni de rea intenție, niciuna dintre persoanele care mi-au făcut cadouri nu cred că s-a gândit “dă-l în mă-sa, hai să-l fac io să se simtă mizerabil”, dar cred că oameniilor le lipsește o anumită cultură a cadourilor. Pur și simplu nu înțeleg conceptul…

Cadourile tâmpite pe care le-am primit până acum:

  • lecitină și o sticlă de vin, cu mesajul “pentru distinsul coordonator”
  • sticlă de whisky ieftină de Crăciun
  • hârtie igienică și Playboy la 18 ani
  • stickuri și mauși – făcute cadou unui ITist

Aici o să explic de ce la nivel personal cadourile proaste generează efectul contrariu și voi și detalia exemplele de mai sus.

Cadou 1 – Lecitină și o sticlă de vin, cu mesajul “pentru distinsul coordonator”

Anul ce tocmai a trecut am primit drept cadou de Secret Santa o cutiuță de lecitină și o sticlă de vin. La noi tradiția este ca o persoană să prezinte toate cadourile, în văzul tuturor. Practic, fiecare cadou este o declarație publică, un statement, un mesaj transmis de către o persoană anonimă unei alte persoane, în văzul tuturor.

A considerat băiatul ăsta că e de bun augur să pună un mesaj ironic pe bilețel și să sugereze că aș uita lucruri sau că aș avea memorie scurtă. Nu am luat-o personal, persoana care mi-a făcut cadoul nu este din categoria celor care performează, iar eu, din poziția mea, m-am văzut de multe ori nevoit să o sancționez. Plus că e genul de persoană, care preferă mereu să numere greșelile altora și să se uite la bățul din ochii altora decât la bârna proprie.

Cadoul a funcționat. A trimis un mesaj destul de clar, doar că am transmis și eu un mesaj la fel de clar. Am mulțumit pentru cadou și am spus că într-adevăr, mai uit lucruri, că așa e când ai foarte multă treabă și trebuie să te asiguri că și toți ceilalți fac treabă.

Ești sigur că vrei să transmiți genul ăsta de mesaje cu public? Să joci meciuri personale în public?

Nu am reacționat agresiv în niciun fel, experiența m-a învățat că genul ăsta de momente se pot ocoli foarte ușor cu șarm și umor și am folosit totul în favoarea mea.

Ba chiar am mulțumit persoanei la scurt timp, deși cadoul trebuia să fie anonim… Oricum, vinul a fost bun.

Cadou 2 – Sticlă de whisky ieftină de Crăciun

Când primesc o sticlă ieftină de whisky mă gândesc instinctiv la două lucruri. Persoana care mi-a făcut cadoul nu s-a sinchisit deloc, mi-a cumpărat ceva doar pentru că trebuia, genul ăla de cadouri proaste, făcute din complezență. Problema este că și cel care primește cadoul, dacă știe să stea puțin în ghete, recepționează exact același mesaj.

Și mai e ceva… înțeleg că trebuia să te încadrezi în buget, dar de ce-mi cumperi o băutură pe care în mod cert tu nu ai bea-o? Dacă te invit să desfac sticla și să pun în pahare, cred că nu vei știi cum să o arunci mai rapid la flori.

Ideea cu care rămân este că am primit un cadou doar “pentru că trebuia” de la o persoană care nici măcar nu și-a dat silința… a luat o sticlă de pe primul raft, doar să se încadreze-n buget.

Cadou 3 – Hârtie igienică și Playboy la 18 ani

Aici problema este una care ține de simbolistică. Înțeleg că e amuzant să-mi transmiți la 18 ani că urmează vremuri nasoale (pe vremurile astea, hârtia igienică a devenit mult mai valoroasă, dar când făceam eu 18 ani, nu era pandemie) și că probabil o să fiu singur… m-a amuzat cadoul dar toată seara am așteptat încă un cadou… cadoul adevărat, cadoul care nu a mai venit.

Da, îmi poți face un cadou la mișto, dar dă-mi și unul pe bune, care să mă facă să mă simt bine. Creează-mi două stări în contradictoriu, nu doar una proastă.

Eu am făcut genul ăsta de cadou tot de Secret Santa, am pus în plăsuță un CD pe care mă înregistrasem cu o sticlă de bere în mână, spunând că am băut banii de cadou… OK, prima reacția a fost “WHAAAT?”… dar la sfârșitul video-ului am menționat și unde se află adevăratul cadou… Toată ideea împachetată așa, a funcționat. Am creat inițial o stare ciudată, care a amplificat următoarea stare, cea dată de cadoul drăguț pe care-l făcusem.

Luate așa la pachet, cele două au creat o experiența memorabilă.

Cadoul 4 – stickuri și mauși – făcute cadou unui ITist

Serios, orice ați face, nu cumpărați mauși și stickuri ITiștilor. Au deja destule dinastea, iar clișeul e atât de mare că se vede de pe lună, alături de Zidul Chinezesc.

Gata cu poveștile personale cu unicorni, să trecem la treabă… Și să ne referim la cadourile care se fac în mediul corporate.

Ce aspecte trebuie să ai în vedere înainte să faci cadouri:

Cum mă simt când fac cadoul respectiv?

Cadourile sunt de fapt despre manifestarea unor forme de afecțiune sau apreciere. Cadourile făcute bine reprezintă transferarea unor sentimente sau stări către celălalt, prin intermediul unor lucruri sau servicii. Cadourile sunt niște extinderi ale simțurilor.

Primul lucru la care mă gândesc înainte să fac un cadou este cum l-ar face pe celălalt să se simtă… Oare o să îl facă fericit cadoul pe care urmează să-l dăruiesc? Oare o să îl onoreze? Oare o să-i placă?

Cel mai important lucru este ca acel cadou pe care îl faci să nu-l ofenseze sau supere pe cel care-l primește, pentru că vei obține efectul contrariu.

De ce fac cadoul? Ce vreau să obțin? Ce mesaj vreau să transmit mai departe?

Poate că sună egoist, dar eu de fiecare dată când fac orice fel de cadou, mă gândesc ce anume îmi doresc să obțin cu cadoul respectiv și evident, care este motivul pentru care îl fac.

Să zicem că vreau să-i fac un cadou unui angajat pentru merite deosebite. Ar trebui să mă gândesc foarte bine la ce cadou aleg, pentru că în mod cert trebuie să fie un cadou bun. Dacă premiez merite deosebite, ar trebui să aleg ceva care să-l facă să se simtă elitist… Un gen de cadou pe care nu l-au primit prea mulți membri ai firmei și care să aibă o valoare cuantificabilă destul de mare. Vreau să arăt ca eu sunt foarte generos cu oamenii buni, să-l motivez să pună osul în continuare.

Răzvan, pentru că ai lucrat asiduu 5 ani de zile și pentru că ai rămas loial companiei, îți dăm un pix…

Wow, un pix?!

Da, nimeni întreg la minte nu ar face așa…

Dacă e un cadou individual, studiază puțin persoana și află care sunt ariile lui de interes.

Când e vorba de cadouri individuale, este vital să cunoașteți persoana care urmează să primească acel cadou. Aveți nevoie să știți câteva informații basic despre fiecare persoană, pentru a alege un cadou bun.

De multe ori, cadourile bine făcute sunt doar niște simboluri de apreciere, astfel că nu e nevoie de bugete uriașe pentru așa ceva.

Crearea unui context

Cadoul de sine stătător nu are o valoare prea mare, dar dacă se creează și un context, lucrurile încep să capete sens. De cele mai multe ori, o dată cu cadourile se și discută cu persoanele respective.

În felul ăsta, în mod natural, canalele de comunicare se vor ajusta, astfel că mesajul va fi ușor de înțeles și asimilat de către cealaltă persoană.

Alegerea unui moment potrivit

Dacă nu e un moment festiv, la fel de important precum alegerea unui cadou este și găsirea unui moment potrivit. Cadourile individuale se fac fie după o perioadă grea, ca un fel de recompensă, fie când persoanele deși au super potențial subperformează, iar atunci e nevoie să primească un boost de încredere.

În momente aleatorii și efectele sunt tot aleatorii.

De ce fac corporațiile cadouri:

Ca să atragă angajați noi

E foarte tare când în piață ajunge informația cum că firma ta face cadouri mișto angajaților. O dată răspândită informația asta, va face ca firma ta să fie mai atractivă pe piața locurilor de muncă… Diverși oameni vor aplica și implicit, aria de selecția la HR va fi una mai mare.

E un cost mic, pentru că beneficiile sunt uriașe, având în vedere cât de greu este să găsești oameni pregătiți. De acord că nu vor aplica doar elitiștii, dar aria de selecție fiind mai mare, șansele de a descoperi oameni buni vor crește și ele.

O idee bună de cadou pentru angajații noi este să oferi gratuit câte un powerbank wireless, personalizat cu un welcome message “Andrei, bun venit în echipa 99XP”. Angajatul ar putea beneficia de el atât acasă cât și în deplasări, în interes de serviciu… În exterior, s-ar transmite mesajul cum că firma își apreciază angajații, iar persoana care primește cadoul ar înțelege că nu e facultativ să fie atentă și să răspundă la telefon.

Ca să creeze brand awareness

Un alt motiv bun pentru care firmele ar trebui să facă cadouri practice și de calitate angajaților este brand awareness-ul. Dacă faci cadou de exemplu un rucsac de calitate angajatului și implicit acesta-l va folosi în locuri aglomerate, oamenii vor auzi de brandul tău și cel mai probabil îl vor căuta.

Conform studiilor, materialele promoționale cu înscripția brandului pot crește cu până la 50% reputația companiei.

Genul ăsta de primă impresie contează, eu m-aș gândi că o firmă care face cadouri bune angajaților implicit are grijă și de ei și de bunăstarea lor și mi-ar plăcea să lucrez în genul ăsta de companie.

Exemplul de mai jos este aproape perfect. Produsul este premium și în culorile brandului, dar singura problemă (cred că) este că sigla este mult prea mare și pe centru, astfel că unii angajați mai tineri ar fi reticenți să-l poarte.

Ca să atragă clienți noi

Reprezintă un plus de încredere și o “creștere de statut” să faci cadouri premium oamenilor, în cadrul întâlnirilor. Genul ăsta de cadouri ar trebui să fie considerate investiții și implicit vor consolida încrederea în brand, lucru ce poate duce la semnarea contractului.

O companie care nu dă impresia că se zgârcește și face un efort pentru un potențial partener arată în mod cert intenția că-și dorește un parteneriat solid cu persoana respectivă.

Deciziile de vânzări sunt luate de oameni, dacă ofertele sunt similare sau comparabile, contează foarte mult felul în care s-a prezentat și valofiricat cel care a făcut oferta, iar cadourile bune ajută.

Dacă nu ar fi un cost operațional prea mare și dacă timpul ar permite, eu aș face cadou potențialilor clienți câte o agendă de piele personalizată, pe care aș scrie “pentru domnul Cutărescu, din partea 99XP”. În felul ăsta aș da dovadă că m-am documentat și știu exact cui mă adresez, de obicei oamenii care iau genul ăsta de decizii sunt profilul ăla mega-ocupat… Ar permite puțin potențialului client să se umfle-n pene și să se simtă important. Și aș începe întâlnirea cu cadoul, ca să obțin rapid efectul dorit.

Modelul ăsta de agendă pare ideal pentru a fi personalizat.

 

Ca să consolideze cultura organizațională și să faciliteze adoptarea de noi obiceiuri

Eu dacă aș dori o anumită atmosferă și cultură în firma mea, aș face asta rapid prin cadouri către toți angajații. Cadourile pot foarte ușor să deschidă ușile pentru adoptarea unor noi obiceiuri, iar astea vor aduce beneficii, la nivel de comunicare. Plus că, dacă oamenii se simt mai apropiați de companie, implicit vor face treabă mai bună.

Dacă mi-aș dori ca toți membrii unui departament să se obișnuiască să discute între ei, cu teamleaderul și managerii de proiect legat de ziua în curs dimineața la cafea, le-aș lua căni la fel, m-aș asigura că facilitez eu cafeaua și apoi aș crea obiceiul ăsta.

Ăsta e genul de cadou ieftin, dar cu beneficii uriașe pentru companie. Cultura organizațională e un factor decisiv, dacă se dorește performanță.

De exemplu, ca să facilitez sentimentul de apartenență la grup aș folosi tricouri personalizate. Poate părea un exemplu banal, dar oamenii îmbrăcați la fel, care își petrec 8 ore pe zi făcând același lucru, surpriză, ar trebui să aparțină și aceluiași grup. Iar în felul ăsta, aș adopta mai ușor și ideea de gamification, care dă rezultate dacă este aplicată corect.

Nu am găsit nicio altă poză relevantă (poate nu am știut eu să caut) cu tricouri inscripționate pe site. Sorry guys – pentru înjurături, folosiți cu încredere pagina de contact.

Ca să consolideze încrederea și nivelul de apreciere și implicit să unească echipele

Cum ar fi ca după o zi cumplită, genul ăla de zi în care nu merge nimic și toată lumea face eforturi titanice să rezolve lucruri și să mulțumească clienții, firma să ofere ceva angajaților.

Să ofere ceva care să-i facă fericiți și apreciați. Să le transmită mesajul “Știu că a fost nasol astăzi, ați muncit toți pe brânci, dar apreciem asta.”

E suficient să ofere o masă angajaților la sfârșitul zilei și să dea tuturor ocazia să empatizeze. Firma trebuie să fie acolo doar ca să asculte, dacă discuțiile sunt constructive chiar să stabilească un plan de implementare pentru noi lucruri.

Câteva dintre motivele pentru care se fac cadouri promoționale:

O altă problema o reprezintă cadourile pe care le fac cei care lucrează în publicitate. Adică, dacă primesc un pix sau un calendar fără niciun scop, sigur nu voi înțelege nimic… Bani aruncați pe fereastră, care ar fi putut fi folosiți pentru ceva potrivit.

Ca să sporească vânzările

Dacă firma lansează un produs bun, este foarte important să se facă promoții și produsul respectiv să fie dat gratuit, pentru testare. Produsul fără o campanie de marketing inteligentă nu poate crește vânzările, e greu să se vândă singur…

De cele mai multe ori mostrele și testerele sunt mai bune decât este produsul original, pentru că scopul lor este “să vândă”… E ca și cu trailerele de la anumite filme.

Este important ca atunci când se promovează un produs nou, să se ofere mostre relevante.

VR-ul, de exemplu este o tehnologie nouă care încă nu a fost adoptată de publicul larg. Indiferent cât de bun ar fi noul produs, tehnologia propriu-zisă are nevoie de proof of concept.

Consolidează identitatea brandului

Un cadou inteligent și practic va reuși, în mod natural să facă și numele brandului cunoscut. Dacă ar trebui să promovez un brand bun, aș face puțin showoff și aș da sample-uri inteligente.

Cumva, cadourile oferite trebuie să fie complementare cu serviciile. Să poți folosi acele obiecte după ce ai cumpărat serviciile companiei. Mă gândesc acum la rucsaci sau perne pentru avion date de către companiile aeriene.

Sau poate un prosop de plajă cu identitatea vizuală a companiei aeriene…

Fidelizează clienții

Cele mai bune metode de fidelizare cred că sunt abonamentele și reducerile la serviciile următoare. Sau punctele care pot fi convertite în bani. De asta cele mai multe companii aeriene fac carduri de membru.

Oferă expunere

Spre deosebire de reclamele scrise sau publicate în mass-media, produsele promoționale oferă o expunere sporită. Dacă se oferă produsele pentru testare unor vectori de opinie sau influenceri, aceștia vor valida și promova produsul în rândul publicului lor…

Iar de obicei publicul nișat este și un public comercial. Rezultatele ar trebui să fie clar mai bune decât dacă te-ai adresa tuturor, cum se întâmplă cu reclamele de la radio sau tv.

Conform infograficului de mai jos, produsele promoționale generează cel mai mare reach.

Articolul a fost scris pentru Spring Superblog 2020. Sponsorul probei este TodayAdvertising.

Perfect, tot ce trebuie să mai faci acum este să dai click pe linkul de confirmare.


Te-ar putea interesa și:


  • Să începem să mâncăm mai sănătos - 10 produse bio care nu-mi lipsesc din casă (+ 2 bonus)
    Să începem să mâncăm mai sănătos - 10 produse bio care nu-mi…
  • Anul ăsta merg pe litoralulromanesc.ro
    Anul ăsta merg pe litoralulromanesc.ro
  • De capul meu pe Insula Kos - 10 lucruri pe care le-am învățat dintr-o experiență ce părea a fi eșuată
    De capul meu pe Insula Kos - 10 lucruri pe care le-am…

Powered by Contextual Related Posts

Tags: publicitate spring superblog 2020 superblog todayadvertising
Previous Article Work From Home (WFH) – 10 lucruri pe care le-am învățat până acum
Next Article 10 lucruri învățate din 10 cărți motivaționale
Subscribe
Notify of
guest
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Update Twitter

99xp_roRandom Razvan@99xp_ro·
7 Nov

Mi-a luat nevasta cantar din ala smart.

Apreciez mult intenția ei de a-mi arata ca ea e mai fit decât mine la toate categoriile. Ce nu știe ea e ca eu ori de câte ori refuz sa duc gunoiul o ajut sa se mențină fit.

Uneori ii fur și din cartofii prăjiți, ca sa fie mai sănătoasă!

Ultimele articole:

  • De ce mă-nervează nevastă-mea
  • N-am avut niciodată un telefon scump și nici n-am simțit nevoia!
  • Jurnal de cuplu #1: ITistul trebuie să schimbe mereu bateriile
  • De ce ador WFH și nu mai vreau să mă întorc la birou niciodată
  • Facebook Certified Digital Marketing Associate – Impresii despre curs și examen

Categorii

  • Blog15
  • Blogal Initiative3
  • Călătorii & Experiențe81
    • Austria1
    • Bulgaria12
    • Germania1
    • Grecia2
    • Impresii cazare6
    • Italia6
    • Organizare & buget20
    • Portugalia2
    • România21
    • Slovacia1
    • Ungaria1
  • Cu și despre cărți28
    • Non ficțiune25
  • Dezvoltare & Cariera26
  • Experiențe random142
  • Experiente Suport IT20
  • FIlme & seriale12
  • Guest Post10
  • Jurnal de iUkey3
  • Review produse19
    • Cumpărături din China9
  • Social Media1
  • Superblog42
  • Tipuri de oameni6
  • Unde mâncăm & unde bem40
    • Constanța4
    • În București25
    • în Bulgaria1
    • În Bușteni4
    • La munte1
Tema e creată de Bloompixel și are câteva mici modificări custom. Siteul folosește WordPress sub capotă.
wpDiscuz