Citesc. Nu mult, dar cu siguranță nici putin. Citesc ba beletristică, ba psihodezvoltare. Dacă în paginile cu povești despre evanghelii, comori, agenți secreți și conspirații nebanuite traducerile sunt ok și nu pierd ideea inițială, la cărțile serioase simt cum mă lovesc uneori de pereti.
Traducerea este una, adaptarea textului este alta. Dar chiar și adaptat, textul poate nu este potrivit sau aplicabil în țara pentru care se face traducerea. Mi s-a întâmplat să apreciez și totusi să critic traducerea unei cărti emblematice în materie de abordare a divorțului, unde sunt implicați și copii minori.
Pai cartea originală este din Franța, cu ale ei legi, cultură și educație. Oricât de interesante sunt abordările, mai ales la capitolul “timp de petrecut cu copilul conform programului de vizită”, nu am cunoștință de aceeași aplicabilitate și în România. Sau, mai bine spus, nu am auzit de înlocuirea părintelui cu drept de vizită cu o altă rudă din familia acestuia în cazul în care părintele în cauză nu vrea sau nu se poate prezenta la vizită. Sau, și mai detaliat, nu cunosc centre neutre, de tipul locurilor de joacă unde se pot vedea parinții cu drept de vizită și copiii, centru aflat sub supravegherea unui psiholog specializat în traumele divorțului pentru copii.
Această carte este un exemplu. Un altul ar fi o carte despre educația finlandeză. Deși ele sunt traduse cu drag, poate ar fi bine ca înainte să se facă și o pregătire culturală, o școlarizare în acest sens. Nu mulți pricep termeni precum “prețuirea pauzelor”, mai ales acum, când pandemia a făcut totul vraiște în educația românească. Cel mai probabil, în toamnă va fi un accelerat de informații ce va bulversa copilul și va crea mulți încăpățânați. Se poate ca unii copii chiar să aibă blocaje mentale din cauza informațiilor de tip “big data”.
Ce-i drept, la noi se marșează de mulți ani pe evaluări standardizate, indiferent de capacitatea copilului sau de zona geografică. Ideea de “small data” nu există. Nu se colectează informații, deci implicit nici nu se analizează, pentru a se putea căuta soluții pentru rezolvarea problemelor.
Sunt multe cărti de tipul celor două prezentare mai sus unde sensul este 100% potrivit în țara în care cartea a văzut tiparul și cam 70% potrivit în alte tări. Problemele apar atât din cauze legislative cât și din cauze care țin de educație.
Dar, dacă mă gândesc bine, nu știu nici dacă aș vrea ca la finalul unei cărti de acest gen să găsesc un vocabular de vreo 12 pagini, un dictionar sec, cu explicații de lemn. Și nici nu mi-ar plăcea dacă s-ar începe cu o parte introductiva tot de vreo 12 pagini în care sa mi se explice exact ceea ce am scris eu aici.
Însă, o adaptare logică și bine gândită și eventual să se noteze într-un mod distinctiv legea din România sau situația actuală în privința acelor lucruri cred că ar fi foarte util. Dar asta înseamnă o altă muncă, pe care oamenii nu o fac.
Există câțiva oameni ca mine ce iși fac în bibliotecă un raft întreg pe o anumită temă numai pentru a putea întelege un anumit subiect, îndiferent că este vorba de educația școlară, educația sexuală sau istoria reală a creștinismului.
Soluții ar fi destule, trebuie doar să existe cineva care să le aplice. Voi de ce cărți traduse și adaptate greșit ați dat până acum?
Articolul a fost scris de către Irina, care lucrează cu drag și spor pe OrdineSauDezordine.com și alte câteva bloguri mai de nișă.
Multumesc pentru ocazia data. Dar daca imi mai spui Irina, te impusc!!!!
Și eu am dat peste cărți cu greșeli mari de traducere. Aș fi citit oricând în original dacă aș fi avut cartea în acel format. Însă mi s-a întâmplat numai în genul beletristică. E super frustrant!