Nu sunt nici Jean și nici Esmeralda, dar sunt suficient de prezentă cât să pot observa toate pregătirile pe care le fac cei doi, pentru sosirea copilului.
Cine sunt? Vă veți prinde mai târziu, acum să intrăm în poveste…

Într-o curte nu prea regală, Jean și Esmeralda se pregătesc de zor pentru sosirea micului prinț. Mai sunt două, maxim trei luni până acesta le va umple căminul de fericire și de țipete.
Cei doi au roboțit de zor în ultimul an, s-au pregătit pentru fel de fel de scenarii, de parcă urma să vină sfârșitul lumii, nu să apară în viața lor un copil.
Jean s-a prins că nu va fi niciodată pregătit pentru o asemenea experiență, dar va face totul pentru a fi de ajutor, iar Esmeralda… Esmeralda era oricum foarte stresată și ușor enervabilă în această perioadă.
Cum este o fire destul de impulsivă, colaborarea dintre cei doi este ca o plimbare prin parc. O plimbare printr-un parc minat. Fiecare pas greșit făcut de către Jean poate provoca o explozie.
Jean înțelege că de fapt lucrurile nu sunt despre el, știe că Esmeralda trece prin momente foarte grele și încearcă să fie de ajutor… și acum și după ce va apărea micul prinț.

Cei doi au întreprins tot felul de activități împreună, pentru a se obișnui atât cu munca în echipă, cât și cu greul ce va urma. Și au pregătit, pe cât posibil, curtea cea nu prea regală de care vă povesteam la începutul poveștii.
Cam așa a arătat ultimul an pentru Jean și Esmeralda. Mai jos un top 5 al lucrurilor pe care le-au făcut în așteptarea prințului.
S-au obișnuit cu ideea că vor trăi
cu un copil mic în casă
Pentru a se obișnui, au pregătit casa și mediul pentru sosirea micului prinț. Au renovat și aranjat noua cameră, au cumpărat hăinuțe pentru bebeluși de 0-1 ani și au vizitat fel de fel de magazine cu produse pentru copii.
La început pe Jean îl oboseau destul de tare lucrurile astea, dar nu avea încotro. Esmeralda fugea de colo și zicea euforică “o să luăm și asta, și asta, și asta… și asta”… iar Jean trebuia să furnizeze feedback. Dacă ar fi ajutat, ar fi zis “le luăm pe toate”, doar ca să se termine odată toată nebunia.
A avut nevoie de câteva evenimente de genul ăsta pentru a se obișnui cu ideea. După un timp chiar a început să îi placă să facă cumpărături pentru cel mic. Nu mai era plictisitul de la început.
O săptămână a petrecut-o doar ca să se documenteze care este căruciorul mai bun și, cu acordul [ne]scris al Esmeraldei, a cerut opinii pe toate forumurile de mămici.
Renovatul și amenajatul camerei i-au făcut pe cei doi să se simtă mai apropiați. Cum aveau timp destul, aceștia s-au distrat copios zugrăvind și mai apoi desenând pereții… că Esmeralda e așa, o fire mai artistică…

Au împărțit altfel sarcinile casei și au început să lucreze tot mai mult împreună
În condiții de pace Esmeralda era cea care se ocupa de ordinea și disciplina din casă. Jean contribuia episodic doar, în weekenduri sau după ce termina programul de la serviciu.
Ea era mereu în linia întâi la dat cu aspiratorul, spălat vasele, făcut curățenie în cutiuța pisicilor, gătit și chiar certat poștașul, când acesta era amețit și uita să aducă toate coletele pentru care lăsase în prealabil aviz.
Cei doi se pregăteau de război și își imaginau cum s-ar desfășura viața dacă Esmeralda ar fi copleșită de dureri și imobilizată la pat, iar cel mic ar manifesta iubire cât de sonor știe el… de nu ar mai dormi nimeni pe toată strada.
Jean s-a pregătit cum doar Rambo mai făcea, prin filme. S-a înarmat cu aspiratorul și a exersat ori de câte ori a putut, a învățat pe calea cea grea ce se întâmplă dacă pune prea mult balsam în mașina de spălat sau de ce este nevoie să mestece foarte des în mâncarea de fasole.
Aceste activități, aparent banale, l-ar ajuta să se descurce singur, în cazul în care va fi nevoie de așa ceva… Cu ocazia asta, a aflat și că gătitul este infinit mai ușor decât matematica… Esmeralda a descoperit cu ocazia asta că soțul ei are un talent înăscut la făcut sarmale… păcat de el, va avea mereu treabă de sărbători, …

Cei doi au deschis un cont de economii
Obiceiul casei era ca atât Jean cât și Esmeralda să pună monedele într-un borcan, în bucătărie. In ultimul weekend din lună, cei doi mergeau la cumpărături și se răsfățau din bănuții economisiți.
Mereu se ciondăneau, Jean considera că Esmeralda nu se pricepe deloc la finanțe și profitabilitate. Pur și simplu nu voia să înțeleagă faptul că e mai profitabil să cumperi mai multă bere decât mai puțină ciocolată… Dar lucrul ăsta urma să se schimbe curând.
Au stabilit să deschidă un cont de economii unde vor pune alocația micului prinț, dar și bănuții strânși în borcan, în cursul unei luni. În felul ăsta, evită disputele de la magazin și îl ajută și pe micul prinț. Planul este ca banii strânși să-i ajungă copilului să se întrețină-n facultate.
Jean e genul care s-a distrat copios în facultate cu bani puțini, dar Esmeralda încearcă mereu să-l tempereze… Îi tot spune că vremurile s-au schimbat și că cel mic va alege singur cum își va petrece timpul în facultate.
Până la urmă, genul ăsta de obiceiuri mici, dar permanente, le vor face viața mult mai simplă. Fără să știe Esmeralda, Jean a pus deoparte periodic niște bănuți și pentru a-i cumpăra acesteia o mașină nouă, la un moment dat… dar toate la timpul lor.

Au mai mers la o bancă,
dar la una cu totul diferită
A fost complet ideea Esmeraldei, săracul Jean nu a înțeles mai nimic, la început. A știut doar că era programat într-o zi de joi să ajungă împreună cu partenera la Cord Blood Center, pentru a stabili toate detaliile legate de stocarea țesutului de cordon ombilical ca sursă de celule stem.
Nu se pricepea mai deloc la aceste lucruri, medicii vorbeau limbi străine, dar Esmeralda, surprinzător, părea că stăpânește limba la perfecție. Era-n elementul ei, punea un milion de întrebări și dădea din cap aprobator. Jean stătea liniștit. Știa că era vorba de siguranța familiei sale și avea încredere că au ales ce era mai bun.
În timp ce o urmărea obosit pe Esmeralda, auzea bucățele din discuția acesteia cu medicii. Așă a aflat că centrul avea o abordare orientată către clienți și punea în prim plan sănătatea copiilor. Pe scurt, din ce a înțeles Jean, recoltarea va avea loc după ce medicul care va asista la naștere se va asigura că atât mama cât și copilul sunt în siguranță, fără vreun risc sau dureri.
Simplu spus, ca să înțeleagă și pisica, cei doi au ales recoltarea placentei și stocarea țesutului de cordon ombilical ca sursă de celule stem pentru că ajută la tratarea mai multor boli. Mai exact, după ce copilul va fi scos din burtica mamei și preluat de către medicii neonatologi, cadrele medicale vor stoca țesut din placentă și celule din sângele ombilical… Adică din “săculețul” în care a stat micul prinț și din “șnurul” care-l ținea legat de mămică.
Esmeralda își dorea de mult timp să facă acest lucru. Au ales să apeleze la acest centru pentru că toate cunoștințele care au apelat la serviciile Cord Blood Center au fost foarte mulțumite de calitatea serviciilor și de modul în care personalul a comunicat cu ei.

Lecțiile de anatomie ținute-n sufragerie
Deși Jean își amintește că era bunicel la orele de biologie și anatomie și mereu avea impresia că se pricepe la oameni și psihologie… și-a dat rapid seama că nu știe nimic.
S-ar fi descurcat maxim la faza locală a olimpiadei, dar Esmeralda putea performa proaspăt trezită din somn și la faza inter-planetară, dacă nu chiar inter-galactică.
Aceasta a considerat că este foarte important ca Jean să înțeleagă prin ce va trece ea, din punct de vedere psihic și fizic și i-a explicat din timp. S-a asigurat că îl învăță toate lucrurile esențiale. Știa că urmau vremuri grele iar Jean trebuia să fie pregătit.
Deja mânuia aspiratorul precum lucra Rambo cu mitraliera, dar acum avea nevoie să aibă și psihicul lui Rocky. Esmeralda l-a învățat lucrurile de bază pe care ar trebui să le știe despre cel mic și cum să se comporte în anumite situații, când ea nu va fi disponibilă.
De asemenea, era absolut vital și Jean să înțeleagă că nu trebuie să ia lucrurile personal. Avea nevoie să fie suficient de deschis și să comunice foarte mult cu Esmeralda, indiferent de stările prin care cei doi vor trece. Lipsa de somn, hormonii și emoțiile au toate șansele să le modifice puțin comportamentul, dar chiar și așa, situația era una temporară. După ce se va termina, cei doi își vor aminti amuzați de toate astea… În mod cert, Jean nu va uita momentele în care se uita pierdut la Esmeralda cum participă la sedințe de Yoga pe Zoom…

O recapitulare mare cât un castron cu lapte
În ultimul an, stăpânii au fost mai activi ca niciodată și au făcut o grămadă de lucruri ciudate. Pur și simplu m-au amețit complet… Eram eu leneșă, dar acum mă lua somnul doar când îi priveam.

Doar din ce-mi amintesc eu,
- au pregătit camera copilului și au cumpărat hăinuțe care aproape că-mi vin și mie
- Jean s-a apucat de aspirat și spălat vase, de zici că urma să vină soacră-sa-n vizită
- au deschis un cont de economii și chiar s-au pus pe economisit
- au încheiat un contract cu o bancă de recoltare celule stem din placentă și țesut din cordon ombilical
au înnebunitau învățat Lamaze și au făcut Yoga pe Zoom
Mai știți întrebarea de la începutul articolului?
Am fost de față la toate întâmplările și pregătirile, am mustăți și coadă îmblănită și uneori împrăștii nisipul peste tot, dar chiar și așa,
Esmeralda mă mângâie și alintă mereu, iar Jean mă iubește și el în felul lui.
Cine sunt? V-ați prins?

Articol înscris în competiția SuperBlog
Proba 2: Cord Blood Center


Cord Blood Center deține două laboratoare de procesare și două bănci de stocare, una în Cluj-Napoca și cealaltă în Otopeni, ambele respectând toate regulile impuse de către autorități atât la nivel național, cât și la nivel european, fiind acreditate, certificate, respectiv avizate de către organizații precum Agenția Națională de Transplant, Direcția de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor, Swissmedic, World Marrow Donor Association, respectiv National Marrow Donor Program din SUA.
Surse de informare – site-ul cordcenter.ro
Imagini prelucrate cu Canva
Foarte simpatic articolul tau, m-a ținut atenta până la final. Bănuiam eu ca naratorul are coada si mustăți…iar Jean si Esmeralda s-au pregătit temeinic, bebe poate veni
Multumesc mult pentru feedback, Raluca.