După ce-am înnoptat în Arad, am pornit la drum spre Bratislava. O dată ce-ai ieșit din România, drumul se așterne lin, pe autostrada din Ungaria și gândurile îți zboară aproape cu aceeași viteză, cu care traversezi întinderi parcă nesfârșite de câmpie… și parcă și soarele te ajută să visezi…
Într-un final ajungem… după ce treci de granița cu Ungaria, mai e puțin până în Bratislava.
Orașul are o parte boemă, un amestec între Sighișoara și Brașov și o parte anostă, care seamănă bine cu cartierele comuniste, pline de blocuri cenușii ale Bucureștiului.
O dată ajunși în piața din fața Palatului Grassalkovich, construit de un conte apropiat la Mariei Tereza, în stil rococo, peisajul se schimbă…
De aici, se ajunge ușor la castelul Bratislava – Hrad, construit in stil gotic-renascentist, reconstruit după un incendiu masiv la începutul anilor 1800, un simbol al orașului…
Din păcate, am fost ghinioniști, pentru că nu se putea vizita, așa încât am făcut poze doar din exterior.
Intrarea este păzită de statuia de bronz a lui Svatopluk I, rege al Moraviei Mari…
O să continui cu o legendă mai puțin cunoscută a castelului Bratislava: legenda vorbește despre o prințesă îndrăgostită de comandantul trupelor turcești care atacau cetatea, Nakič Husejm… tatăl prințesei, conducătorul cetății vroia să o mărite cu alți pretendenți și aflând de iubirea o fetei, o întemnițează. Gardianul ei o ajută să-l cunoască pe Zjeravič Vid, un spion ungar, care deși îndrăgostit de ea în secret, acceptă să îi ducă o scrisoare de dragoste din partea ei lui Nakič… turcul citește scrisoarea și izbucnește în râs, iar Vid, pentru a-i apăra onoarea fetei, îl provoaca la luptă… deznodamântul e nefericit pentru comandantul turc, care este decapitat de Vid. Acesta se întoarce cu capul turcului, prințesa leșină la vederea acestuia, dar ulterior Zjeravič Vid îi povestește ceea ce s-a întamplat și cei doi rămân împreună…
Deși muzeul era închis, tot ne-am bucurat de imaginea hibernală a grădinilor castelului…
Ceea ce merită de asemenea menționat este priveliștea pe care o ai asupra împrejurimilor.
Dunărea… podul SNP, care este cel mai lung pod suspendat pe cabluri din lume… și turnul UFO (am ratat să urcăm în el, cred că merită sa bei o cafea acolo și să te bucuri de panoramă, deși prețurile sunt un pic piperate).
Ne-am continuat călătoria prin centrul vechi al Bratislavei, până la Poarta Sfântul Mihail (Michalska Brana), singura rămasă în picioare din tot sistemul de fortificație al orașului.
Merită vizitat Muzeul Armelor, cu o colecție impresionantă de săbii (prețul unui bilet fiind în jur de 5 euro, din ce-mi aduc aminte de acum 2 ani).
Și pentru că ne răzbise foamea, am zis să ne oprim la Slovak Pub. Vi-l recomand!
Din păcate, nu am făcut poze din interior, dar pe lângă aspectul medieval-rustic pe care îl are restaurantul, ceea ce m-a bucurat nespus, este că se putea fuma în interior.
Am luat niște beri mari la halbă… și când zic mari, chiar erau mari! Bună și berea (bere locală – prezentarea fiind de homemade beer – aproximativ 2 euro o halbă).
Din ceea ce am mâncat, am reținut cu plăcere o ciorbă în pâine (aproximativ 5 euro), care l-ar face gelos și pe colegul Răzvan, un adevărat connoisseur al acestor specialități… puteți citi aici șau aici despre experiențele lui. Este mai degrabă o supa de usturoi în pâine, cu o specialitate de brânza deasupra.
Ne-am continuat apoi plimbarea pe străzile din centrul istoric al Bratislavei, în timp ce se așternea noaptea…
