Nu știu alții cum sunt, dar eu mereu am iubit marea și modul în care mă simt când sunt pe plajă și ascult sunetul valurilor izbindu-se de stabilopozi. Îmi place să privesc pescărușii cum survolează totul și să le aud cântecul plin de veselie.
Am hotărât că nu vreau să treacă anul ăsta fără să văd marea. ”Dar e pandemie!”, strigă-n cap una dintre vocile mele. Îi ordon să tacă. Nu face ea legea la mine-n cap! M-am documentat destul și cât timp nu neglijez recomandările autorităților și restricțiile impuse în contextul actual, totul va fi bine.

Adică, sorry, dar dacă ne informăm din surse sigure și nu mai ascultăm toate nebuniile generatoare de panică și bețe puse-n roate, ne putem oferi bucuria de a revedea marea și anul acesta.
Așa că am început deja construirea unui plan de concediu și voi merge pe litoralul romanesc.
Și dacă tot m-am documentat, hai să vă arăt ce-am aflat. Măcar voi să nu mai stați cu nasu-n monitor ore-ntregi. În continuare veți citi cam tot ce ar trebui să știți pentru a avea o vacanță în siguranță.
Cum e cu rezervarea pe litoralul românesc?
Ca și până acum, se poate face rezervare din timp sau puteți căuta oferte last-minute. Din punctul ăsta de vedere nu s-a schimbat nimic, doar că au mai apărut niște tipuri de oferte pe care ar fi bine să le vedeți. Am găsit pe litoralul romanesc ceea ce se numește ”oferte timpurii”. Stați că vă spun imediat ce înseamnă.
Personal, mereu am preferat să fac rezervare de cazare din timp, după ce am stabilit în prealabil la locul de muncă perioada de concediu. Ofertele last-minute sunt drăguțe, dar compatibile doar cu cei care-și pun prosopul la gât, sar în mașină și fug la mare. Pe stil Tudor Chirilă… Alo? Sunt la Fetești, în drum spre mare…
Haideți să vă spun și despre oferte…
“Inscrieri Timpurii Flexibil” este o ofertă foarte faină lansată de agenția de turism Litoralul Românesc. Cu tarifele valabile, vă puteți achiziționa vacanța la preț redus, și să faceți plata integrală la vară, cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea sejurului. Pentru garantarea rezervării va trebui doar să achitați un avans de minim 20% din valoarea sejurului în termen de 5 zile din momentul efectuării rezervării.

All inclusive sau mic dejun inclus?
Și hotelul de câte stele să fie?
V-ați gândit și la astea, așa-i?
Nu am fost niciodată fan all inclusive, mereu am preferat ofertele cu mic dejun inclus. Îmi place să mânânc dimineața ceva rapid la restaurantul hotelului, apoi să-mi beau cafeaua privind valurile și imediat după, fuga la plajă. Masa de prânz o luam de regulă pe plajă. Practic, făceam picnic pe nisip. Iar seara mâncam la restaurant. Anul acesta mă voi orienta în funcție de reguli. Dar între noi fie vorba, ce bine că n-or să se mai uite unii-n gura noastră când vrem și noi să ne hrănim liniștiți.
Adevărul este că și all inclusive este fain, dar eu nu am fost niciodată suficient de organizat să pot respecta orele de masă impuse de către acest tip de ofertă.
Cât despre cazare… am fost mereu mulțumiți de condițiile de cazare ale hotelurilor de trei stele. Oricum ne petrecem puțin timp în cameră și în incinta hotelului, astfel că nu avem nevoi deosebite. Și așa în această perioadă evităm ieșirile la piscină…
Dar de asigurare storno ce putem spune?
Dpmdv, pentru o vacanta in siguranta asigurarea storno a devenit o necesitate. Costul unei astfel de asigurări nu depășește câteva procente din contravaloarea concediului și despăgubește clienții care nu mai pot onora rezervările, din motive întemeiate, cum ar fi îmbolnăvirea gravă bruscă, înaintarea unei acțiuni de divorț, concedierea neașteptată, nepromovarea unei clase terminale, etc.
Am văzut că asigurarea storno acoperă și nepromovarea ”neașteptată” a bacalaureatului. Știți voi… iei, nu iei bacu’, semințele acelaș’ gust are, dar s-ar putea să-ți anuleze părinții biletele la mare.
Deci, cum ne pregătim pentru
vacanța la mare?
Scoatem trollerul ăla mare din dulap, pregătim costumele de baie și loțiunile de plajă, împreună cu lopățelele și găletuțele pentru construcții în nisip. Mai nou, trebuie să ne asigurăm că avem destule măști și soluții de dezinfectat mâinile, dar în rest, nimic nu este diferit.
Nu alegeam nici înainte stațiunile unde oamenii stăteau la plajă “cearceaf lângă cearșaf” sau unde muzica bubuindă mișca veioza de pe noptieră. La fel o să facem și acum, o să alegem o cazare liniștită la Olimp și vom merge la “locul nostru de plajă”.

Dar pandemia?
Chiar contextul pandemiei ne-a convins să încheiem o asigurare storno și ne-a făcut să fim mai precauți și mai atenți, în general, la igienă. În rest, suntem încrezători că dacă respectăm normele de distanțare și avem grijă sporită de noi, nimic rău nu se va întâmpla. Ajută și vaccinul, pe care l-am făcut cu toții (cu răbdare și stat în coada de așteptare până ne-a venit rândul).
Un sejur pe litoralul românesc ar trebui să însemne exclusiv distracție, bună dispoziție, odihnă și amintiri frumoase. Pentru ca nu vrem sa lăsam virusul COVID-19 sa interfereze cu cele de mai sus, am ales să achiziționăm biletele de litoral 2021 prin agenția Litoralulromanesc.ro. De ce? Tocmai pentru că aici am găsit dezvoltată o “plasă de siguranță” prin introducerea unei asigurari storno cu acoperire COVID-19.
Am apelat la 0241 999 și am discutat în detaliu despre o ofertă personalizată nevoilor mele. Partea faină e că asigurarea este disponibilă pentru orice sejur rezervat prin intermediul litoralulromanesc.ro, indiferent de stațiunea, hotelul sau modalitatea de plată aleasă (card bancar, ordin de plată, în rate).

Polița storno cu acoperire Covid-19 este gândită special în contextul pandemiei de coronavirus și al incertitudinilor cu care ne confruntăm toți în această perioadă. Astfel că, dacă doriți o ofertă de asigurare personalizată nevoilor voastre, sunați cu încredere la numărul de telefon de mai sus.
Așadar, ce tip de vacanță preferăm?
Mie și familiei mele ne place să vizităm locuri noi și să mergem mult pe jos, dar la mare vrem să ne relaxăm. Pe caniculă, preferăm să ne bălăcim, să ne ascundem la umbră când e soarele foarte puternic și să citim… Nu prea ne arde de plimbări la aproape 40 de grade. La fel ca anul trecut însă, cel mai probabil ne vom lua și o plimbare cu barca, pe mare.
Dar, pentru toți cei care poate totuși, din diferite motive, nu vreți neapărat la mare, pe Litoralulromanesc.ro găsiți destule oferte foarte, foarte mișto și pentru Delta Dunării. (Bestepe, Crisan, Vulturul, Uzlina, Mila 23, Tulcea, Somova, Dunavatu de Jos, Murighiol, Sfantu Gheorghe, Mahmudia și Sulina) Că na, gusturile nu se discută și indiferent de tipul de vacanță ales, puteți găsi ceea ce vă place oricum.
Vă mai spun ceva și apoi vă las
să vă rezervați vacanța
Litoralul românesc ne răsplătește
Rezervând o vacanță pentru vara 2021 prin intermediul Litoralulromanesc.ro puteți câștiga o vacanță pentru anul viitor! Sunt cam așa: 100 de hoteluri participante și peste 200 de vacanțe de câștigat! Dacă ne-am săturat de regulamente întortocheate, aici am găsit un regulament scurt și la obiect: în concurs vor fi înscrise automat toate rezervările de minimum 5 nopți efectuate pentru anul 2021 la unul dintre hotelurile partenere, prezentate pe site și care are logo-ul campaniei.

Ce înseamnă pentru mine o vacanță în acest context?
Aștept cu nerăbdare să beau o bere rece pe o terasă și să-mi trag sufletul, după un an destul de greu. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să-mi încarc bateriile la plajă și să mă odihnesc.
Eventual să construiesc castele de nisip alături de cel mic… Că sigur nu voi scăpa de asta. Anul trecut, după câteva ore de construit tuneluri, fortificații și turnuri de apărare, i-a venit ideea să sară cu picioarele în mijlocul cetății aproape terminate.
Săpasem o grămadă de catacombe pe sub castel, iar pământul s-a surpat sub el. Ajunsese cu nisip până peste genunchi și s-a uitat speriat la mine.
Am izbucnit amândoi în râs și am fugit în apă să ne spălăm de nisip… Deci, cu siguranță, ne vom distra și anul acesta…
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine litoralul mă cheamă! Pe voi?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.
Surse informare: Litoralulromanesc.ro
Surse foto: Litoralulromanesc.ro si Canva

