Leapșă blogosferică fără cap și coadă

Am acceptat cu drag invitația Vienelei de a prelua această leapșă blogosferică fără cap și coadă.

Cum ar spune marele Ion Creangă:

“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt genul ăla care are mereu un milion de curiozități, legat de oamenii din jurul meu. Îmi plac mult articolele în care bloggerii apropiați mie răspund la diverse întrebări și mereu sunt entuziast când descopăr lucruri noi despre oamenii pe care îi apreciez și urmăresc.

Și îmi place și să răspund la întrebări, dacă un sigur răspuns de-al meu motivează sau ajută pe cineva, înseamnă că articolul și-a atins scopul.

Să începem, zic…

Leapșă blogosferică fără cap și coadă

1. Ai tăi îţi citesc blogul?

Nu, ai mei nu îmi citesc blogul. Tata e mai prieten cu interneții decât este mama, dar nu știe de activitatea mea online. Sunt foarte bucuros că nu au conturi de Facebook și că nu mă citesc, chiar dacă de fapt nu m-ar deranja neapărat să o facă. Nu vreau să ajungem să dezbatem subiectele pe care eu le abordez pe blog acasă, iar când vreau asta, aduc eu în discuție…

Îmi amintesc că în era Yahoo Messenger dacă apăream online seara târziu, mama mă mai întreba de ce nu dorm la ora respectivă… De fapt, s-a întâmplat o singură dată, că dupaia am pus-o să mă vadă mereu offline.

Am mai scris despre asta în articolul Ziua în care mama (aproape) mi-a citit blogul. Am fost foarte fericit când vecina mamei a lăudat un articol de-al meu, modul în care mi-a povestit mama mi-a umplut sufletul, cumva.

Ai mei știu că scriu chestii, dar nu au înțeles niciodată cap coadă ce fac și nici nu au vrut să o facă. Am apreciat asta mereu.

2. Dacă te simţi superior faţă de omul cu care porţi o conversaţie, îi arăţi acest lucru?

Nu, nu fac asta niciodată. Consider că discuțiile și relațiile interumane în general sunt ca niște tranzacții, ca un joc de poker. Fiecare pornește cu un număr egal de jetoane și pe parcursul discuției, pierde jetoane sau câștigă din jetoanele celorlalți.

Nu mă compar niciodată cu alții, eu mereu mă raportez strict la eul-de-ieri și mă gândesc la eul-de-mâine. Competiția este mereu doar cu mine. Deși sunt o fire orgolioasă, cu un ego uriaș (fără nicio legătură cu restaurantul Ego, pe care îl ador), am învătat să nu fiu răutăcios aproape niciodată.

Nu îmi place să mă înconjor de oameni mediocri, care nu mă pot ajuta să evoluez. Dacă trebuie să interacționez cu oameni cărora le sunt superior, pot face asta fără să le și transmit lucrul ăsta. Uneori, ajung inclusiv să las de la mine, să renunț și să confirm sau validez lucruri în care nu prea cred, doar ca să întrerup discuția.

3. Polul Nord sau Ecuator?

Mi-ar fi plăcut să răspund că nu îmi place să trăiesc între pinguini, dar nu există pinguini la Polul Nord. Nu mă deranjează iarna, dar îmi place mai mult vara. Asociez vremea caldă cu o stare de bine și relaxare. Îmi imaginez că aș fi eu, sorbind dintr-un pai ce este infipt într-o nucă de cocos.

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?

Nu pot alege o singură carte, astfel că voi menționa trei.

Prima carte care m-a impresionat a fost Iliada, Odiseea, Eneida. De fapt, mi-a plăcut cel mai mult Iliada. Adoram modul în care erau descrise scenele de război și îl îndrăgeam foarte mult pe Ahile. Am scris detaliat despre asta în articolul Pentru mine Iliada este despre Ahile și trăirile lui.

O altă carte care m-a marcat profund a fost Ultimul Mohican. Am plâns când a murit Uncas. Îmi amintesc că am scris jumătate de caiet doar rezumatul, că am citit cartea pentru școală.

Ultima carte care m-a marcat a fost Secretele succesului în era digitală, de Dale Carnegie. A fost prima carte de dezvoltare personală pe care am citit-o, nu credeam foarte mult în lucrurile astea, dar după am constatat că m-a ajutat. Așa am învățat de ce nu e bine să judec și să critic oamenii și, din acel moment, am început să îmi doresc să ajut mai mult.

Fără prea mare legătură cu cartea, dacă tot a venit vorba de succes, vă recomand să citiți și articolul O rețetă simplă a succesului pe care nu ți-o va zice nimeni.

5. Ai mulţi prieteni sau eşti genul care alege puţini, dar buni?

Prefer prieteni puțini și buni. Am mare grijă să nu mă înconjor de oameni toxici. Nu îmi plac bârfele și oamenii care se plâng mereu. Nu îmi plac nici cei care țin morțiș să genereze conflicte sau cei care mă încarcă cu energii negative. Pun mare preț pe comunicare și mă fascinează să înțeleg oamenii, în general.

Deși nu judec, îmi place să înțeleg cum sunt oamenii, în general. Am și scris despre asta în articolele de mai jos:

• Oamenii fac compormisuri pentru că acceptă sfaturi de la persoane nepotrivite
• Oamenii toxici îmi omoară creativitatea
• De ce cred eu că oamenii oferă sfaturi nesolicitate
• Tipuri de oameni: Oamenii care știu ei mai bine
• Tipuri de oameni: Oamenii care mereu pățesc câte ceva (Eternele victime)
• Tipuri de oameni pe care-i poți întâlni la birou
• Tipuri de oameni care îți pot strica concediul perfect
• Despre oamenii din spatele măștilor

6. Când ai râs ultima dată până ţi-au dat lacrimile?

Am râs chiar zilele trecute, dar nu mi-au dat lacrimile. Nu sunt neapărat genul care râde la glume, dar îmi place foarte mult comicul de situație. Nu sunt sobru, am un simț al umorului foarte dezvoltat și de cele mai multe ori, doar zâmbesc.

Am însă momente în care cu adevărat râd. În hohote. Îmi amintesc că la un moment dat, nu puteam să-mi termin propoziția, că mă bufnea râsul și am ținut-o așa minute bune.

7. Te simţi bine în corpul tău?

Am slăbit foarte mult în ultima vreme, sunt destul de aproape de greutatea optimă, dar mai trebuie să muncesc puțin. Nu mă deranjau neapărat kg în plus, cât mă deranja felul în care mă simțeam. Pentru a fi cea mai bună versiune a mea, am nevoie să fiu și din punct de vedere al fizicului și sănătății în felul ăla.

8. Care este principalul tău defect?

Am multe defecte, nu știu care e cel principal și care sunt cele secundare. De fapt, modul meu de a fi mă face să sufăr uneori. Comportamentul meu are plusuri și minusuri. Uneori sunt prea optimist, alteori sunt puțin overthinker, iar alteori sunt pur și simplu nebun și nu renunț niciodată.

Nu știu să renunț! Nu vreau să renunț niciodată la nimic! Cred că am potențialul de a obține tot ce îmi doresc și de a face orice îmi doresc, câtă vreme vreau cu adevărat acel sau acele lucruri.

9. Dai bani cerşetorilor?

Uneori, depinde cumva de starea mea. Nu vreau să-i încurajez, dar uneori le dau câte un bănuț să scap de ei. Alteori, dacă nu am starea necesară, le spun să mă lase în pace, dar nu devin agresiv, din punct de vedere al limbajului, niciodată.

M-am lăsat o dată păcălit de o poveste tristă. Deși simțeam că nu e adevărată, am apreciat atât de mult felul în care mi-a spus-o, încât am considerat că merită să plătesc pentru asta. Am descris experiența detaliat în articolul Școala vieții… de marketing.

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine?

Da! Sunt nebun și mi-am propus să cuceresc lumea. Și simt că alături de persoana potrivită, nimic nu mă va opri. Pardon, nimic nu ne va opri!

Mi-a făcut plăcere să particip la această leapșă blogosferică și vreau să îi invit mai departe pe Denisa, Anaphielle, Diana, Almona și oricine altcineva mai este deschis la astfel de lucruri.