Experimenteaza.ro ne propune să transformăm o situație negativă într-una pozitivă, de dezvoltare personală. Mai jos povestea mea. Am preferat să nu denaturez realitatea aproape deloc, ca să rămână totul cât mai autentic.
Aici începea prima etapă din restul vieții mele…
Aveam vreo nouășpe ani și mă aflam într-un moment foarte delicat al vieții mele. Era vara în care dădusem bac-ul și-l luasem cu o notă bunicică, urma să mă mut definitiv la București, să stau la niște mătuși pe perioada facultății și tocmai ce mă despărțisem de A., prietena mea de atunci… Nu ne-am despărțit-despărțit, dar ea era mai mică decât mine cu un an și nu avea niciun gând să vină la facultate la București… astfel că viața ne-a separat definitiv.
Aaa, da! Și ai mei s-au mutat într-un alt oraș. Toată viața mea s-a schimbat pe repede-înainte, din acea vară totul urma să fie diferit, urma să fie prima vară din restul vieții mele. Și așa a și fost, doar că nu cum m-aș fi așteptat eu.
Începe aventura imediat, mai suportați puțin, vă rog. Mai am un pic de introducere și gata.
Mătușile la care urma să stau eu în gazdă pe perioada facultații au discutat direct cu ai mei, pe linie de partid, să merg și eu cu ele în vacanța din Grecia, în insula Kos și să stau toată vara să lucrez acolo, alături de alți nepoți, ale altor mătuși care mergeau și ele în vacanță cu noi.
În cele din urmă ai mei au fost de acord, iar la mine întrebarea a ajuns în felul următor:
– Răzvan, nu-i așa că vii și tu cu noi în insula Kos? O să stăm o perioadă la plajă, iar apoi și tu și alte câteva persoane din grup veți rămâne să lucrați.
– Ăăăă, în Grecia zici, la mare…
– Am vorbit deja cu taică-tu, plecăm în 3 zile. Dacă ai nevoie să mergi la ai tăi să-ți iei haine sau ce-ți mai trebuie…
– Ok, bine! Îmi fac bagajele…
Având în vedere că oricum nu mai aveam un loc al meu, nu mai exista “acasă”, acolo unde să pot fi aproape de persoanele pe care le cunosc de o viață și care mă fac să mă simt confortabil, m-am echipat cu pozitivism și m-am montat psihic să tratez totul ca pe niște experiențe dezvoltare personală.
Gata! De aici începe aventura…
Am plecat din București cu autocarul până la Atena, mai exact în Port Pireu, iar de acolo am luat un feribot până pe insula Kos. Am stat la început câte 4 persoane în cameră, într-un hotel foarte mișto, cu o curte drăguță și plină de flori… Iar eu eram prezentat drept nepotul venit din provincie să facă facultatea la Automatică. Ulterior ne-am mutat în altă parte, iar la un moment dat am stat singur în cameră.
Mătușile mai fuseseră în insula Kos, ele se ocupau de tot ce ținea de organizare. Planul era să stăm 2-3 săptămâni la mare, să savurăm vara, să vizităm plajele frumoase și insula, o să ne plimbăm cu ATV-urile peste tot iar după aceeaa o să mergem să ne angajăm.
Kos este supranumită și insula bicicletelor, doar fraierii merg pe jos. Noi ne închiriasem niște ATV-uri cu 10 euro pe zi de la Pedro, un mariachi care arăta de parcă era ieșit din Desperado. Mi s-a părut foarte tare că după ce am predat ATV-ul, mexicanul mi-a zis că sunt singurul din grup care nu l-a lovit… Cel puțin asta credea Pedro, l-am julit și eu de câteva ori.
Ni s-au prezentat lucrurile ca și cum totul urma să fie super-facil, au venit românii ăștia mega-pregătiți să ia joburile alea bune… joburile alea bune care așteaptă până se satură ei de plajă și bălăceală.
La prima vedere nu părea deloc un plan elaborat, iar ulterior s-a devedit că a fost unul total greșit. Mătușile s-au întors la București, iar în Kos am rămas doar noi, nepoții ce urmau să-și găsească job-uri cum ai bate din palme.
De aici începe dezastrul…
Când am ajuns noi erau cam jumătate dintre joburile disponibile la începutul sezonului, iar când am decis să ne căutăm, nu mai avea nevoie mai nimeni. Toți angajaseră personal în iulie, ca în august când o să fie boom turistic, să fie pregătiți.
Am mers împreună cu ceilalți nepoți și apoi separat, întrebând dacă există joburi disponibile la terase, cafenele și restaurante, de au ajuns toți angajații de pe Bar Street să ne strige “the romanians without jobs”. Efectiv, întrebam prin rotație din ușă-n ușă… au trecut în felul ăsta niște zile bune.
Mai aveam 100 de euro la mine și cazarea era și ea plătită până la finalul săptămânii. Doar că era vineri, iar următorul feribot care pleca de pe Insula Kos până în Port Pireu era abia joia viitoare. Mi-am cumpărat bilet pentru feribot și am mai rămas cu 60 de euro, bănuți care abia mi-ar fi ajuns pentru mâncare, până când se făcea timpul să mă întorc în România. Nici ceilalți nu prea mai aveau bani, nici ei nu își găsiseră joburi și au apărut și anumite tensiuni în grupul care oricum nu era prea unit…
Marți era ultima zi în care-mi permiteam să mănânc cât de cât, iar miercuri și joi urma să trăiesc cu minimul de mâncare pe zi, până ajungeam în România. Calculasem, o masă decentă iar în rest cornuri cu iaurt… îmi amintesc că atunci când eram mic și mergeam la mare cu ai mei, mâncam dimineața cornuri cu iaurt iar apoi plecam direct pe plajă.
De aici lucrurile au început să se întoarcă în favoarea mea.
Aveam o stare pozitivă, nu mă simțeam nicio secundă resemnat, consideram că încă am șanse să găsesc o terasă care încă nu a angajat sau care poate a rămas fără un angajat. Aveam nevoie de o singură oportunitate să salvez vara și să rămân în Grecia. Nu îmi doream sub nicio formă să eșuez, mă consideram puțin vinovat că nu am început căutarea de joburi la timp și că m-am bazat pe niște persoane care nu erau rău intenționate, dar care clar nu știau cum să facă bucata asta și nici nu puteau să își asume responsabilitatea pentru toți nepoții.
S-a făcut miercuri, mai aveam la dispoziție doar ziua curentă să-mi găsesc ceva ca să pot rămâne în Grecia sau urma să mă întorc în București cu coada între picioare. Doar că totul s-a întors în favoarea mea. Unul dintre nepoți fusese acceptat la un restaurant, discutase ca prima zi de lucru să fie miercuri, dar din ziua de marți se angajase la un alt restaurant pe câțiva bănuți în plus, astfel că mi-a zis să mă duc eu unde fusese el acceptat inițial.
El avea un background cât de cât adecvat, mai lucrare și-n București la un restaurant. Eu eram nepotul ăla venit din provincie, neîndemânatic de nu putea căra două pahare pe tavă fără să le verse pe el. Doar că îmi propusesem să fiu puțin șmecher, mă pregătisem să zic că am lucrat la recepția unui hotel, că treaba mea era să vorbesc non-stop cu turiștii străini și că mai ajutam cu debarasatul și cu căratul farfuriilor la mese.
M-am prezentat, i-am explicat că nu sunt cine se aștepta el și am băgat povestea cu hotelul. Grecul s-a uitat pierdut la mine, m-a invitat la masă și a rugat pe cineva să-mi aducă o apă. Curgeau apele pe mine datorită intensității momentului, dar aveam și scuza că afară erau peste 30 de grade.
Interviul s-a desfășurat rapid, m-a pus să mă prezint și apoi să vorbesc puțin pe engleză cu bucătarul, el vorbea ceva mai bine engleză și oricum cu el urma să lucrez de acum înainte. Mi-au zis că pot să rămân, în prima zi voi spăla pahare, voi învăța unde sunt băuturile și voi fi instruit legat de cum se servește la mese.
Scena cu paharele e de râsu’ plânsu’…
Tot în prima zi, șeful mi-a zis “bring me the glasses” – voia să-i duc la mașină ochelarii de soare pe care-i uitase pe masă, iar eu am făcut paharele de pe masă stivă și i le-am dus la mașină.
“Here are your glasses, sir.” Și mă chinuiam să le țin bine, să nu le scap.
S-a uitat descumpănit la mine, dar apoi mi-a zis “You are right! These are glasses, but I wanted the sunglasses. I like you! See you tomorrow!”. L-a rugat pe bucătar să-i aducă ochelarii de soare, în timp ce eu eram împietrit ca o statuie și nu-mi venea să cred ceea ce tocmai se întâmplase. Îmi amintesc că i-a zis bucătarului “He’s a good guy. We keep him!”.
Așa s-a desfășurat prima zi de muncă, dintr-o serie de 28 de zile consecutive. Munceam de la 7 la 8:30 (aranjam mesele) și apoi de la 14 la 22 și nici nu câștigam cine știe ce, dar eram mulțumit, urma să dovedesc ce pot și să învăț diverse lucruri, ca bonus.
Amuzant este că nepotul care mi-a dat oportunitatea a fost dat afară după o săptămână, iar ceilalți doi nepoti și-au dat și ei demisia pentru că lucrau de noapte în baruri și prindeau 2-3 scandaluri pe săptămână. Am rămas ultimul nepot din insula Kos.
Ce am învățat din toată această etapa – experiențe dezvoltare personală:
- Cu o atitudine pozitivă și cu o anumită deschidere, oamenii pot realiza orice.
- E destul de greu să pleci cu rucsacul în spate și cu un buget limitat, să te descurci în tări străine. Erau localuri în care grecii se uitau urât la mine, unii chiar mă înjurau pentru că eram român. Nu i-am băgat în seamă, eu eram băiatul ăla care se descurca singur într-o altă țară, iar mulți dintre ei nici măcar nu părăsiseră vreodată insula. Cumva, le înțelegeam supărarea, deși mi se părea greșit. Xenofobia e mereu greșită.
- Cehoaica cu care lucram la restaurant era destul de afurisită. Era foarte harnică și știa să-și facă treaba bine, dar nu voia să lucreze cu mine-n echipă. Mă ținea la spălat vase și voia să facă ea tot, până s-a prins că pot să o ajut, pentru că eu reușeam să mă înțeleg și cu cei care vorbeau o engleză mai stricată.
- Dacă ești harnic, săritor și chiar îți dai interesul să faci treabă bună, o să te integrezi destul de ușor. Oamenii o să te placă dacă văd că pui osul și până la urmă oricum, tu ești persoana care are ceva de dovedit, nu ei.
- Deși au fost și momente grele, feedbackul pozitiv pe care-l primeam de la oamenii cu care interacționam mă încărca cu energie. Unii au mâncat la restaurant o săptămână, în fiecare zi și au cerut ca eu să-i servesc de fiecare dată.
- Am învățat să nu mă plâng la conducere, oricât de greu ar fi fost. La un moment dat a venit o doamnă care trebuia să le ia comanda grecilor, dar își petrecea timpul jucând Snake pe telefon. Eram nevoit să fac eu și bucata ei, deși nu prea aveam voie… Mie-mi convenea, grecii lăsau tips generos… La scurtă vreme, doamna a fost dată afară pentru că nu își făcea treaba.
- Cele mai multe dintre situații se rezolvă prin comunicare, iar asta se face pe diferite canale. Reușeam să iau comanda unor oameni cu care nu vorbeam nicio limbă comună.
- Trăitul pe o insulă e destul de mișto, dar cred că la un moment mi s-ar părea prea monoton și mi-aș dori să fac și altceva.
- Nu contează de câte ori eșuezi, uneori e suficient să reușești doar o dată, pentru a întoarce totul în favoarea ta. Cum ar zice nea Mircea Lucescu, un antrenor are valoarea ultimului rezultat.
- Interacțiunea cu oameni ce aparțin unor culturi diferite ne ajută să învățăm anumite lucruri și să ne dezvoltăm. Grecii mei erau niște nebuni frumoși care-mi spuneau că ei sunt urmașii lui Zeus și că sunt un popor privilegiat.
Experiența a fost foarte bună, dacă ar fi să numesc cumva acest capitol al vieții mele ar fi “Grecia – Furnizorul tău de experiențe“.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020, iar sponsorul probei este Experiementeaza.ro. Pozele sunt luate de pe Pixabay.com.
