Era vreo 7 și douăzeci iar noi abia făcusem ochi. Ca să fiu complet sincer, consoarta s-a trezit înaintea mea; la 7 și 13 minute era deja pe la bucătărie.
Trebuia să-l pregătim pe junior să nu întârzie iar la autobuzul ce-l duce la școală. Prin “întârzie” aș vrea să înțelegeți că adulții nu se trezesc în timp util să pregătească copilul. A întârziat o singură dată până acum, dar au fost doar patru zile de școală…
De data asta ne-am trezit la timp, am pus alarma să sune la 6:30 și ne-am ridicat rapid din pat… la 7:20 eram amândoi în picioare.
Consoarta e responsabilă cu pregătitul mâncării pentru pachețel, iar eu trebuie să îmblânzesc mica fiară și să o conving să se spele pe dinți și pe față, ca mai apoi să duc o altă negociere la îmbrăcat… și o alta la încălțat.
Am observat că funcționează dacă induc sentimentul de urgență. “Hai că dacă nu te grăbești, nu mai ajungi la școală”. Profit de faptul că abia a început școala și încă-i place… Negocierea e simplă acum, dar mă aștept la lupte mai grele peste câteva luni, când se prinde că școala nu-i mișto. Sunt două categorii de copii, ăia cărora nu le place la școală și ăia care nu recunosc (pentru că-s hipnotizați de părinți).
Nu mai voiam să ajungă doamna cu autobuzul în parcare, să sune la sonerie și să ne arate ceasul, când ducem micul învățăcel la academia de transformat copii în oameni mari. De data asta am coborât copilul din bloc la timp (nu vă apucați să dați cu pietre).
Dar acum să revenim la bateriile din titlu. Pentru că lucrez în IT, există mitul ăsta ca ar trebui să rezolv orice ține de tehnologie. Consoarta are impresia că nu le are cu tehnologia, ea având mânuțe fine de desenatoare și creierul obișnuit să diferențieze movul de purpuriu, nu gândirea fixă și analitică necesară pentru utilizarea de tehnologie. Dar când i-am luat telefon nou, să vedeți ce repede s-a prins cum să-și transfere toate chestiile din cel vechi… Zici că fusese la olimpiada de Android (cred că pentru fraza asta vor exista consecințe – revin cu feedback în articolul următor).
Doar că eu nu sunt deloc profilul meseriaș. Abilitățile mele de meșter lipsesc cu desăvârșire, iar lipsa de exercițiu se cunoaște și ea. Nu cred că am înșurubat 3 șuruburi sau schimbat 5 becuri până la 18 ani. Știu, acum am 29, dar nu e ca și cum între timp m-am apucat de șurubărit doar de dragul exercițiului. Ia să desfac eu televizorul, ca să învăț cum se repară… NOT!
Există situații în care, analizez atât de mult cum se prind laturile dulapului că tre’ să vină consoarta să-mi arate. Practic, în momentele alea ea se transformă în bărbatul de care ar avea nevoie; ca să monteze dulapul… Dar n-am niciun stres, dacă n-o învățam eu să închidă nasturii de la lenjeria de pat (cea cu care învelim plapuma) înainte să o pună la spălat, șosetele de anul viitor aveau să se întâlnească cu cele de anul trecut, în interiorul lenjeriei de pat… Ca și cum, mașina de spălat ar fi loc de reuniune de familie pentru șosete…
Bat câmpii. Pentru că-s ITist neaoș și există așteptarea asta că eu sunt una cu tehnologia, consoarta avea așteptarea ca eu să schimb bateriile de la ceasurile de pe perete. Am comandat odată 3 ceasuri și le-am pus baterii la toate în același timp… Surpriză, toate s-au consumat în același timp… Cine se aștepta la una ca asta?
Recunosc, bateriile sunt consumate de vreo 3 zile, dar îmi era silă să le schimb, trebuie să fac echilibristică să iau cutia de pe dulap și să caut bateriile peste tot… Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să neg faptul că-s leneș comod, dar trebuie să știți și că atunci când s-a făcut la școală materia despre “cum să faci ordine în casă”, atât eu cât și consoarta am stat în ultima bancă și n-am prea fost atenți la lecții… Chiar dacă ea-i moldoveancă și eu mi-s din Ardeal. Dar noi funcționăm așa, în haosul nostru, ce dacă trebuie să caut șosetele mereu în două locuri separate?! Măcar e curățenie.
Timpul era destul de scurt, noi nu apucasem să bem nicio gură de cafea și eram grăbiți. Eu am luat cu mine în cameră telefonul ca să pot vedea în permanență cât e ora, că știam că cel de pe perete nu mai mergea… Consoarta nu știa cât era ceasul.
Nu mai știu exact cum s-a întâmplat, dar îmi amintesc că m-a certat tot în dimineața asta că nu am schimbat bateriile ceasului din sufragerie. Acum mă certase iar, că nu erau schimbate bateriile nici în camera copilului. Nu știu să reproduc exact dialogul, dar îmi amintesc că i-am zis iritat “Dar ce, tu nu le poți schimba?”.
A venit o replică acidă, de genul: “Da’ ce, eu sunt bărbatul în casă? Vrei să mă apuc să duc și gunoiul?”. Nu i-am zis nimic, știam exact că e unul din momentele în care trebuie să tac… am timp să o tachinez și să mă răzbun mai încolo. O fi ea impulsivă, dar eu sunt scorpion… genul ăla răbdător, cu nervii de fier, care așteaptă cel mai potrivit moment să atace.
Am dus copilul în timp util la autobuz și am băut niște cafea. Ne-am întreținut amândoi în sufragerie și am început să râdem, gândindu-ne la episodul cu bateriile. I-am zis însă că s-a dus pe un drum periculos: dacă împărțim taskurile pe bărbat și femeie, nu mai fac altceva decât schimb baterii și să desfac borcane…
Îmi și imaginam că mă întreabă la un moment dat de ce nu fac nimic în casă, iar eu calm îi spun “Vrei să aduc un borcan de la bucătărie și să-i desfac capacul? Îl pun la loc și-l desfac iar și tot așa. Tu mai ai de dat cu aspiratorul? Că trebuie să scoți și rufele din mașina de spălat…”
Eu sunt genul de bărbat care iese de sub pat când vrea el (dacă-l lasă consoarta). În funcție de tipul de mâncare pe care îl voi savura (sau nu) azi și mâine, văd dacă o să continui seria de articole “Jurnal de cuplu” sau voi fi nevoit să șterg blogul cu totul.
La voi cine e responsabil cu schimbatul bateriilor? Tot așa, e responsabilitate masculină, sau poa’ să fie și feminină?
