În articolul ăsta o să povestesc puțin despre oamenii care mereu pățesc câte ceva. Oamenii ăștia au de obicei un bagaj mare de frustrări, legat de chestiile care s-au acumulat fie din copilărie, fie din adolescență.
De cele mai multe ori au impresia că ei sunt miezul din dodoașcă, de parcă ei ar fi pus codița la cireasă sau ei au dat gaura la macaroană. Când fac un lucru banal se mândesc cu el de parcă ar fi creat o nouă Mona Lisă, iar când greșesc, nu e vina lor.
Sunt genul ăla de oameni cărora mereu li se întâmplă ceva, asta pentru că ei trăiesc lucrurile banale la o alta intensitate decât ceilalți. Li se pare lor că cineva le-a vorbit nu știu cum, că cineva s-a uitat la ei ciudat, că cineva s-a comportat ciudat sau greșit față de ei și se consideră mereu victime. Și, chiar și când e vina lor că fac ceva prost, se ceartă cu persoana care le oferă feedback, din cauza manierei în care au primit feedback. “Poate oi fi greșit eu, de unde era să știu, dar nu ai voie să te uiți așa la mine!”
Genul ăsta de oameni, din păcate, progresează foarte greu pentru că nu au mindset-ul necesar, personalitatea îi împiedică să accepte și să-și asume criticile și feedback-ul, dacă acesta e negativ. Eternele victime pot da randament pe anumite funcții, dar e mișto ca ei să se priceapă la ceea ce fac, nu să trebuiască să-i înveți tu arta prelucrării prin așchiere și apoi să te enervezi că ei nu progresează din cauza felului în care se comportă.
Sunt genul ăla care parcă trăiesc într-o bulă, vorbesc mereu cu regret de zici că abia ce le-a murit o rudă și trebuie ei să susțină cerul, de parcă ar fi Atlas din mitologia greacă. Genul ăla ce se deprimă din cauza faptului că e aglomerație la metrou sau că oamenii din București nu zâmbesc la fel de mult ca cei de la Zăbrăuți.
Persoanele alea care mereu caută dispute și se contrazic cu toate persoanele care încearcă să-i scoată din bula lor (reacționează ca urșii ăia pe care îi zgândări cu bățul când stau în bârlog, ei simt nevoia să convingă pe toată lumea că sunt niște victime eterne, ca să poată dormi liniștit noaptea). Ei de fapt sunt așa de obișnuiți să se contrazică și să insiste până când au dreptate sau celălalt renunță (și ei au impresia că sunt câștigători) încât nici măcar nu realizează când nu au dreptate.
Dacă ar fi să le lipesc etichete, le-aș spune “eternele victime nefericite” sau “oamenii cărora mereu li se întâmplă ceva”. Tipul ăsta de oameni e ușor de recunoscut și, în măsura în care se poate, părerea mea este că trebuie evitat, pentru că interacțiunea cu ei e toxică. Nici măcar Bambi nu s-a smiorcăit atât când a murit mă-sa. La un moment dat și-a continuat liniștit viața.
Poza e ciordită de pe Google, iar articolul e transferat definitiv de pe 1razvan.ro.
