7 cărți care m-au influențat și fragmente din ele

Citeam mult demult. Acum citesc puțin. Din păcate… Dar mi-am adus aminte cu drag de cele 7 cărți! Nu vreau să fac un top. Poate o să fac într-un alt articol. Și nici nu vreau să fac o listă, să fie multe la număr. Pur și simplu, vreau să vorbesc de cărțile, pe care chiar le-am citit și care chiar m-au influențat. E ca și când mi-aș răsfoi viața…

Chiar dacă în perioada următoare, vom avea mai multă libertate de mișcare exterioară, putem să nu uităm de cărți… și de alte lucruri, pe care le-am învățat perioada aceasta. Cărțile sunt libertatea de mișcare interioară…

Să începem!

1. Micul prinț

Cartea scrisă de Antoine de Saint-Exupery este de fapt prima carte, pe care mi-o amintesc, pentru că de fapt a fost una din primele cărți, care mi-au fost citite de mătușa mea (are un cult pentru cărți). Evident, se întâmpla în perioada, în care nu învățasem să citesc. Ulterior, am recitit-o de câteva ori, în diferite perioade…

Pentru mine, a rămas cartea, care te învață, să asculți cu inima…

„Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

„Vulpea: Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…”

2. Romanul adolescentului miop

Mircea Eliade. Am citit-o exact la momentul potrivit: în adolescență.

Mi-a plăcut stilul lui, maniera în care era scris. Dar, mai mult ca orice, m-a fascinat personalitatea lui Eliade. Așa că apoi i-am citit cea mai mare parte din operă: de la romane, la nuvelistică, până la Istoria religiilor… 

Cartea este introducerea în viața unui om împlinit, din toate punctele de vedere, din punctul meu de vedere.

“Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleşind turma târâtorilor şi uluind neputinţa celor care m-au cunoscut şi m-au dispreţuit. Să-i biciuiesc şi să le necinstesc feţele şi să mă desfăt simţindu-mi trupul gâlgâind de viaţă rodnică şi creatoare… N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenţilor livizi şi melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghiceşte nimeni mi-ajungea.”

“ Nu mă înspăimîntă nimic. Viața ma ațîță ca o primavară perversă. Nu voi lăsa sa scape nimic din cele ce mi-a făgăduit. In fiecare dimineață, voi renaște. In fiecare noapte, mă voi dărui…”

3. Zorba Grecul

Autorul este Nikos Kazantzakis. Iar cartea am citit-o într-o perioadă, în care eram mai introvertit ca niciodată. A venit mănușă! 

Este cartea, care mereu mi-a vorbit de libertatea de a-ți trăi viața, simplu, demn și cu mult curaj!

„În asfințit, îmi plăcea să-mi umplu pumnii cu nisip fin galben și să-l las să alunece, fierbinte, printre degete. Pumnul era ca o clepsidră prin care viața se scurge și dispare; dispare iar eu stau și privesc marea, îl ascult pe Zorbas și tâmplele-mi plesnesc de fericire.”

“Jupane, striga el, am multe lucruri sa iti spun, n-am iubit pe nimeni niciodata cum te iubesc pe tine, am multe lucruri sa iti spun, dar cu limba nu izbutesc. Asa ca o sa le dansez! Da-te la o parte, sa nu te calc in picioare! Inainte! Hop! hop!”

4. Portretul lui Dorian Gray

Oscar Wilde. Este o carte incisivă. Sau poate așa am interpretat-o eu. Pare ca o floare și în momentul în care te-ai apropiat destul de mult de ea, descoperi că are colți.

Este cartea, care m-a făcut să mă întreb despre ce înseamnă principii, valori, iluzii… sunt multe replici cinice în carte – sau așa mi s-a părut mie.

“A influența pe cineva înseamnă a-i dărui propriul tău suflet. Cel influențat nu mai gândește în felul lui firesc și nu mai e mistuit de patimile sale firești. Virtuțile sale încetează a mai fi propriile lui virtuți. Păcatele, dacă există pe lume așa ceva, devin lucruri de împrumut. Un asemenea om ajunge să fie ecoul muzicii altuia, interpret al unui rol care nu a fost scris pentru el. Scopul vieții este autodezvoltarea. Deplina înflorire a personalității – iată sensul existenței sub soare a fiecăruia dintre noi. În zilele noastre, însă, oamenilor le e teamă de ei înșiși. Au dat uitării tocmai îndatorirea supremă, datoria fiecăruia față de sine însuși.”

“– Și ce crezi despre artă? Întrebă iarăși ducesa.
– Este o boală.
– Dragostea?
– O amăgire.
– Religia?
– Un surogat la modă, folosit în locul credinței.
– Ești un sceptic.
– Deloc! Scepticismul este începutul încrederii.
– Atunci ce ești?
– A defini înseamnă a limita.
– Firele îmi scapă din mână. Te-ai rătăci ca într-un labirint.”

5. Idiotul

Când m-am apucat să citesc clasicii, “Idiotul” lui Dostoievski a fost prima… “Frații Karamazov”, de care m-am apucat apoi, nu am mai apucat să o termin, spre exemplu.

Nu pot spune că se citește ușor… trebuie să ai un pic exercițiul cititului și să te lași să intri în lumea personajelor lui Dostoievski.

Dar după, ce ai făcut acel pas, se deschide o lume, în care fiecare gând sau emoție e detaliată, într-un fel. Și când am ajuns la prințul Miskin, am descoperit de ce-a meritat efortul!

“E cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte?… Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!”

“Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate.”

6. La răsărit de Eden

John Steinbeck, unul din americanii mei preferați. 

Față de cartea amintită mai sus, cea de față se citește ușor. Stilul este atât de direct, simplu, cursiv. O să uiți de timp, o să te trezești că ai uitat să bei apă, de când citești.

Este o carte cu o poveste… și mie îmi place mult ideea de poveste. E o parabolă la cartea Genezei, dar mai important, mi s-a părut să descopăr fiecare personaj. Efectiv, mi s-a părut că practic cunosc oameni noi.

”Poate că noi toți purtăm în noi o mlaștină tăinuită în care germinează și se dezvoltă răul și lucrurile urâte. Dar această cultură este îngrădită și mlădițele se ridică doar pentru a cădea din nou. Nu e oare posibil ca, în această mlaștină neagră dinlăuntrul unui om, răul să crească destul de puternic ca să treacă peste îngrăditură și să se elibereze? Un asemenea om ar fi oare tocmai monstrul nostru, și nu suntem noi oare înrudiți cu el prin mlaștina noastră ascunsă? Ar fi absurd să nu-i înțelegem atât pe îngeri, cât și pe diavoli, întrucât noi înșine i-am inventat.”

“Cred că, dacă s-ar exclude posibilitatea de a fi izgonit, omul n-ar mai fi ceea ce este. Poate că ar exista mai puțini nebuni. Sunt convins că n-ar mai exista atâtea închisori. Aici este totul – începutul, izvorul. Unui copil i se refuză dragostea după care tânjește și atunci bate pisica și își ascunde această tainică vină, un altul fură, crezând că banii îl vor face să fie iubit, iar un al treilea cucerește lumea. Așa e mereu: păcat, răzbunare și apoi un păcat mai mare.”

7. Metamorfoza

Kafka. Nu știu de ce l-am adăugat în listă. Nu pot să zic că m-a înfluențat. “Procesul” a avut un impact ceva mai mare, din punct de vedere al semnificațiilor.

Dar… eu nu mă uit la filme horror. Iar cartea “Metamorfoza” lui Kafka este primul film horror văzut. Era în perioada, în care citeam destul de mult. Și pentru că aveam exercițiul acesta, atunci mi-am imaginat pasaj cu pasaj tot ce se întâmpla în carte… filmul horror, pe care l-am trăit în mintea mea atunci, a rămas cel mai bun film de groază, pe care l-am văzut vreodată (ulterior, am mai văzut filme din această categorie).

O să pun un singur fragment, ca să fie elocvent…

“Când Gregor Samsa sa trezit într-o dimineață de visurile neliniștitoare, sa găsit schimbat în pat într-un vierme monstruos. El se culcase pe spate, atât de tare ca o armură, iar când își ridică puțin capul, burtă, tăiată cu nervuri în formă de arc, în ale cărei cupole, capacul, care urma să se alunece complet, abia se putea lipi.

Multele lui picioare, subțire subțire, în comparație cu dimensiunile celorlalte, fluturau neputincios înaintea ochilor.”

Aici se încheie lista mea.

Sincer, acum la finalul articolului, mi se pare că toate aceste cărți au rămas ca niște semne de carte în viața mea… cred că acesta este unul din rolurile, pe care le au cărtile memorabile.

Care este lista voastră de cărți?